Produsele din plastic de unică folosință, interzise în UE din 3 iulie
De sâmbătă, 3 iulie, în Uniunea Europeană (UE) se va aplica Directiva privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului.
Unele dintre acestea, farfurii și tacâmuri de unică folosință, paie sau bețișoare de urechi, nu vor mai putea fi puse pe piață în statele membre.
Deși nu mai sunt decât câteva ore până la intrarea în vigoare a prevederii, România pare a fi prinsă pe picior greșit.
Deși a avut la dispoziție 2 ani pentru a transpune în legislația internă Directiva UE, țara noastră nu a făcut-o nici până acum, cu o zi înainte ca prevederile europene să înceapă să se aplice.
Ministrul Mediului declară că alte două ministere ar fi responsabile de această întârziere.
Oficialul Guvernului a declarat că „nu prea a primit semnale, nici sprijin” de la Ministerul Sănătăţii, iar „Ministerul Economiei nu ştie să calculeze impactul sau consecinţele fabricării acestor produse din plastic.
Indiferent de abordarea instituţională, noi avem obligaţia să implementăm Directiva şi să facem transpunerea în cursul verii. Acest lucru se poate face printr-o Ordonanţă de Urgenţă, dacă ne mişcăm destul de repede şi avem un ok din partea asociaţiilor, a producătorilor, din partea întregului spectru afectat de transpunerea acestei directive.
Nu suntem singura ţară care nu e gata cu această procedură, dar mie mi-ar fi plăcut să fim printre cei care au rezolvat aceste chestiuni în timpul stabilit, sau înainte de deadline-ul stabilit pentru transpunere”, a concluzionat ministrul Mediului.
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer acoperit de nori
14.6
°
C
14.6
°
14.6
°
87%
3m/s
98%
vin
16
°
S
18
°
D
20
°
lun
19
°
mar
17
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
