AcasăActualitateCu cât ar putea crește, de anul viitor, salariul minim

Cu cât ar putea crește, de anul viitor, salariul minim

Premierul Florin Cîțu a fost de acord, în cadrul unei întâlniri cu patronatele și sindicatele din economie, cu o majorare netă de 40 de lei a salariului minim din 2021, potrivit unor surse politice. Astfel, salariul minim net va ajunge la 1.386 de lei. De asemenea, președintele Klaus Iohannis l-a chemat pe Cîțu, alături de ministrul Finanțelor, Florin Nazare, la o ședință pe tema bugetului de stat pentru anul viitor, începând cu ora 14.00.

„Trebuie să luăm o decizie azi. Suntem într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic. Sunt sectoare în economie cu probleme de revenire. Avem mulți pe salariul minim exact în acele sectoare. Suportabil ar fi o creștere cu 3%. Inflația este de 1,8%, așa că mergem pe 2300 lei”, a spus Florin Cîțu la ședință, potrivit unor surse politice.

Salariul minim pe economie a fost majorat ultima dată cu 83 de lei, pe anul 2020, fiind la nivelul de 1.346 RON. În 2019, majorarea a fost de 101 lei, la 1.236 de lei, în 2018 cu 97 de lei, la nivelul de 1.162 de lei iar în 2017 a crescut cu 140 de lei, la 1.065 de lei.

Președintele Klaus Iohannis va avea, luni, 28 decembrie, de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, o ședință privind stadiul construcției bugetului de stat, la care vor participa prim-ministrul Florin Cîțu și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
87%
6.2m/s
100%
D
11 °
lun
10 °
mar
10 °
mie
12 °
J
10 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!