AcasăActualitateAstăzi creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Ștefan. Modul barbar în care a...

Astăzi creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Ștefan. Modul barbar în care a fost ucis și pentru ce…

Creştinii îl prăznuiesc pe Sf. Ștefan, pe 27 decembrie,  în a treia zi de Crăciun, el fiind cel care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos, devenind astfel şi primul martir al Bisericii. 

Semnificația numelui Ștefan Sfântul, al cărui nume, în limba greacă, înseamnă „cunună”, a fost condamnat la moarte în anul 33, pentru că propovăduia credinţa în rândul oamenilor.

Sfântul sărbătorit a fost primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. Pentru credinţa lui a fost ucis cu pietre. În timp ce pietrele îl loveau, Ştefan se ruga pentru cei care le aruncau: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Sacrificiul lui a dat roade imediat. Un tânăr care păzea hainele celor ce aruncau cu pietre a fost tulburat de moartea mucenicului. După întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului, tânărul, pe nume Saul, l-a urmat şi a devenit Apostolul Pavel.

Ștefan a fost condamnat la moarte de un tribunal religios iudaic, Sanhedrinul.

Diaconii fuseseră desemnați de către cei 12 apostoli, la scurtă vreme după crucificarea lui Isus. Execuția Sf. Ștefan a avut loc în anul 34, acesta având, pare-se vârsta de 29 de ani. Sentința a fost dusă la îndeplinire prin lapidare, adică victima era lovită cu pietre până murea.

Orice membru al comunității putea să participe la lapidare, iar Faptele Apostolilor menționează că printre călăii Sfântului Ștefan s-a aflat și Saul, cel care mai târziu avea să fie cunoscut printre creștini sub numele de Sf. Apostol Pavel.

Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu.

Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii. Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger”, se spune în capitolul 6 al Faptelor Apostililor, una dintre cărțile Noului Testament.

Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ștefan

În România peste 400.000 de români îşi serbează astăzi, 27 decembrie, ziua onomastică. Dintre bărbaţi, 273.000 poartă numele Ştefan, 18.000 se numesc Istvan şi 8.700 au fost botezaţi Fănel. De asemenea, 3.300 dintre bărbaţi se numesc Ştefănel, 1.000 care au numele Ștefănuț şi pe 580 îi cheamă Fane. Dintre femeile sărbătorite, 80.464 se numesc Ştefania, 22.630 sunt Ştefana şi 9.193 Fănica.

Ce este bine să faci de Sfântul Ștefan

 În această zi, se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere care poartă numele mucenicului Ştefan.

Creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de mult timp cu persoane orgolioase este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi.

Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
15 ° C
15 °
15 °
69 %
5.7kmh
100 %
mie
20 °
joi
16 °
vin
20 °
sâm
22 °
Dum
22 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!