AcasăActualitateListă lungă de sărbători în România. Printre inițiatori, și giurgiuveanul Niculae Bădălău

Listă lungă de sărbători în România. Printre inițiatori, și giurgiuveanul Niculae Bădălău

Parlamentarii au tot felul de idei pe care nu ezită să le transpună în legi. Aşa am ajuns să avem sărbătorim ba ziua vinului, ba ziua bicicletei sau ziua dăruirii. Senatorii şi deputaţii s-au dus şi mai departe şi au vrut să avem o zi dedicată iertării sau împărcării, dar şi o zi naţională a familiilor numeroase.

Dacă ar fi să ne luăm după aleşi, românii ar trebui să fie într-o sărbătoare continuă. Cel mai nou proiect de lege vrea să instuie pe 28 octombrie ziua naţională a familiilor numeroase, când ar trebui sărbătorite familiile cu mai mult de 3 copii. Până atunci însă pe 3 iunie 2021, vom avea pentru prima dată ziua naţională a bicicletei.

De-a lungul anilor au fost făcute peste 150 de astfel de propuneri. Unele au intrat în vigoare.

Pe 25 septembrie sărbătorim Ziua Dăruirii. Propunerea a fost a fostului senator Nicolae Bădălău. Însă nu şi ideea, despre care giurgiuveanul spune că i-a fost sugerată de către…soție!

Sărbătoare e şi în regiunile istorice. Nu în toate însă.

Oltenii petrec în martie în timp ce bucovinenii sau dobrogenii sărbătoresc toamna. Ca să nu se simtă discriminaţi şi ardelenii sau bănăţenii vor avea ziua lor, însă în sezonul primăvară vară.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
14.1 ° C
14.1 °
14.1 °
94%
2.9m/s
93%
vin
18 °
S
19 °
D
19 °
lun
19 °
mar
10 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!