AcasăActualitateDouă familii, la un pas de tragedie din cauza coșurilor de fum

Două familii, la un pas de tragedie din cauza coșurilor de fum

Două familii din județul Giurgiu au fost la un pas de o tragedie din cauza coșurilor de fum necurățate sau neizolate faţă de materialele combustibile din structura acoperişului.

Primul dintre cazuri a avut loc ieri, 9 noiembrie, în jurul prânzului, în localitatea Icoana. Echipajul de pompieri din cadrul Detașamentului Bolintin Deal a constatat faptul că ardea mocnit funinginea din interiorul coșului de fum și a reușit să oprească propagarea incendiului.

Cel de-al doilea caz, s-a produs în jurul orei 20:55, la acoperișul unei case din localitatea Valea Dragului. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași, care au acționat pentru ca incendiul să nu se extindă. În urma acestuia, au ars două grinzi și aproximativ 3 mp din tavan.

În ambele cazuri proprietarii au observat la timp începutul de incendiu și au sunat la 112.

Cauzele producerii unor astfel de evenimente sunt legate de necurăţarea periodică a funinginei depuse pe coşurile de fum, neîntreţinerea acestora în urma utilizării îndelungate, precum și de neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori).

„De aceea, recomandăm cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe, să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:

  • asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum, de către o persoană autorizată;
  • nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  • nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
  • folosiţi soba doar cu uşa închisă;
  • aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşii;
  • nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
  • stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
  • nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
  • nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.”, se arată într-un comunicat al celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu. 

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie puternică
13.1 ° C
13.1 °
13.1 °
95%
4.8m/s
100%
vin
17 °
S
19 °
D
20 °
lun
19 °
mar
17 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!