AcasăActualitatePoliția Animalelor s-a înființat prin ordonanță de urgență, anunță ministrul de Interne

Poliția Animalelor s-a înființat prin ordonanță de urgență, anunță ministrul de Interne

Guvernul a aprobat înfiinţarea Poliţiei Animalelor, care va avea structuri în toate judeţele, va funcţiona cu 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari şi va fi dotată la cel mai înalt nivel, pentru a putea interveni de urgenţă în salvarea animalelor, a anunțat joi ministrul de interne, Marcel Vela.

„Guvernul României a aprobat, miercuri seara, prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea Poliţiei Animalelor. O dorinţă a noastră a tuturor, un proiect care a fost supus unei dezbateri lungi, unei transparenţe publice, am discutat cu toţi cei care sunt implicaţi în acest domeniu, cu asociaţii pentru protecţia animalelor, cu specialişti”, a declarat Marcel Vela, aflat la Timișoara.

Ministrul a menţionat că a discutat şi cu ataşaţi de afaceri interne care sunt detaşaţi la reprezentanţele noastre diplomatice din alte state, pentru a analiza tot ceea ce există la această oră în alte legislaţii, astfel încât să se poată implementa, promova şi adopta un proiect de lege extrem de important.

„Odată cu apariţia acestei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial, Poliţia Animalelor va fi operaţională, va avea 488 de angajaţi plus 88 de medici veterinari, va avea structuri în toate judeţele şi vom aplica legea în acest domeniu în care România a fost extrem de deficitară. În următoarele 60 de zile – este termenul de implementare, de angajare, de organizare a concursurilor –  ea vă fi operaţională. Am prevăzut în proiectul de investiţii şi autoutilitare pentru Poliţia Animalelor, astfel încât să dotăm această structură la cel mai înalt nivel, pentru a interveni în timp operativ acolo unde este nevoie pentru a salva un suflet nevinovat”, a precizat Marcel Vela, citat de AGERPRES.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
ploaie ușoară
13.1 ° C
13.1 °
13.1 °
97%
1m/s
100%
J
14 °
vin
14 °
S
13 °
D
15 °
lun
12 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!