AcasăActualitate„Mega Image”, fugi, că PUTE!

„Mega Image”, fugi, că PUTE!

Odată cu venirea sezonului cald, necazurile au început să apară în cadrul marketului ”Mega Image” din strada Mihai Viteazul, adiacent complexului comercial și marketului Lidl. Cei ce intră în el sunt loviți ca de trăsnet, încă de la intrare, de un miros grețos de canal.

Întrebat care este cauza, personalul marketului ne spunea că unitatea a fost construită prost încă de la început, pe un teren unde mirosurile canalului de colectare, ape reziduale, au scăpări chiar în incinta marketului.

În ciuda mirosului evident nici DSVSA-ul, nici Comisariatul Județean de Protecție a Consumatorului, nici DSP-ul Giurgiu nu s-au autosesizat deocamdată în acest caz, mărfurile neambalate (produse de patiserie, pâine, mezeluri etc), fiind în continuare expuse acestui viciu care poate aduce necazuri sănătății consumatorului.

Mai mult de atât, dincolo de agresiunea asupra olfactivului celor ce intră aici, salariații unității se plâng că sunt nevoiți, la rândul lor, să suporte, pe durata întregii zile, săptămână de săptămână, mirosul care se impregnează până și în uniformele pe care le poartă.  

Așteptăm un punct de vedere al staff-ului de la Centru (București), dar mai ales o măsură concretă care să elimine mirosul din magazin, oferind un cadru sănătos, igienic și respirabil în același timp, consumatorilor giurgiuveni.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
95%
0.3m/s
3%
vin
11 °
S
19 °
D
20 °
lun
19 °
mar
15 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!