AcasăActualitateUn tânăr de 30 de ani și-a băgat prietenii în spital!

Un tânăr de 30 de ani și-a băgat prietenii în spital!

În această seară, pe DJ 401, pe raza localității Hotarele, un tânăr de 30 de ani, din comuna Izvoarele, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță corespunzătoare fata de un autoturism care circula in fata sa in aceeași direcție, a intrat în coliziune cu acesta, a pierdut controlul autoturismului, a lovit un cap de pod din care a ricosat intr-un gard, revenind ulterior pe partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier, 4 persoane cu vârste cuprinse intre 25 si 40 de ani, pasageri în autoturismul condus de către bărbatul de 30 de ani, printre care și șoferul, au fost rănite, fiind transportate la o unitate spitalicească din municipiul București pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul Drager, s-a constatat faptul că șoferul autoturismului avea o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii giurgiuveni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
17.5 ° C
17.5 °
17.5 °
73%
2m/s
1%
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °
lun
21 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!