AcasăActualitateAvem peste 200 de monumente istorice cu valoare arhitecturală. Câți restauratori avem...

Avem peste 200 de monumente istorice cu valoare arhitecturală. Câți restauratori avem în județ?

Conform unei statistici a Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a județului Giurgiu, numărul clădirilor declarate monumente istorice de tip A sau B, cu valoare arhitecturală, din județ este de 208.

Multe dintre ele, din păcate, aflate în stare de degradare destul de avansată, altele retrocedate unor urmași ai foștilor proprietari, urmași care, mai apoi, le-au lăsat în paragină, sperând că vor cădea de la sine, iar terenul – uneori de valoare – va fi mai ușor de valorificat.
Din păcate, asemenea persoane nu iau în calcul valoarea inestimabilă din punct de vedere cultural. Și poate ar lua-o, dacă ar exista o persoană avizată care să evalueze, să propună și, de ce nu, chiar să restaureze aceste clădiri.

La nivel național, în Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România sunt înscrise peste 1500 de persoane dar, din păcate, niciun restaurator giurgiuvean nu se regăsește pe această listă.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
12.6 ° C
12.6 °
12.6 °
82%
5.9m/s
100%
D
12 °
lun
10 °
mar
10 °
mie
12 °
J
9 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!