AcasăActualitateElevii din 100 de școli ar putea primi o masă caldă

Elevii din 100 de școli ar putea primi o masă caldă

Această măsura va fi aplicată odată cu intrarea în vigoare a OUG,  până la finele anului 2020.

Caracterul de urgență al actului normativ este impus de: faptul că fiecare copil al României are dreptul la educaţie, însă statutul socio-economic al familiilor din care provine mare majoritate a copiilor de vârstă şcolară nu le permite nici măcar asigurarea zilnică a unui pachet pentru a fi prezenţi la orele de curs, aspect ce constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea Ordonanţei de urgenţă”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonață de urgență, relatează Mediafax.

„Pentru menţinerea sănătăţii preşcolarilor şi elevilor în cadrul Programului – pilot se vor distribui numai produse alimentare obţinute în unităţi autorizate/ înregistrate sanitar – veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare”, mai arată sursa citată.

Nevoia unui astfel de proiect a apărut și în contextul în care un număr mare de elevi se află în situație de eșec școlar sau abandonează/ părăsesc timpuriu școala, frecventarea școlii fiind direct influențată de condițiile socio-economice și geografice defavorabile (distanțe mari și/sau trasee dificile de la domiciliu la unitatea de învățământ, lipsa mesei de prânz).

100 de școli din toată țara se află pe lista Ministerului Educației care pot implementa proiectul-pilot de acordarea unei mese calde elevilor. Valoarea totală a proiectului este de peste 66 de milioane de lei. Și în județul Giurgiu din informațiile primite, vor fi școli în care elevii vor primi o masă caldă, una dintre ele, după cum am aflat este cea din comuna Malu.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
15.8 ° C
15.8 °
15.8 °
82%
1.5m/s
1%
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °
lun
26 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!