AcasăActualitateRomânia normală continuă să se împrumute

România normală continuă să se împrumute

Social-democrații au părăsit guvernarea în urmă cu o lună, iar guvernarea a fost preluată de PNL cu Motto-ul prezidențial în față – România Normală. Declarațiile alarmante însă venite din zona Finanțelor au făcut ca, în doar 3 săptămâni, moneda națională să se deprecieze puternic față de EURO și Dolarul american ceea ce a condus la o adevărată furtună pe piața financiară. BNR a intervenit într-un târziu și a pompat nu mai puțin de 1,2 milioane de EURO pentru stabilizarea Leului. La problema cursului de schimb s-au adăugat împrumuturile zilnice la costuri extrem de mari ale Ministerului Finanțelor – aproximativ 9 miliarde de lei în doar o lună. Astfel, în numai o lună de guvernare, PNL s-a împrumutat cu 8,2 miliarde de lei, iar BNR ”a INVESTIT” 1,2 miliarde de euro pentru a apăra leul.

Împrumuturile ar trebui să se oprească iar banii pentru acoperirea cheltuielilor, investițiilor și altor angajamente ar trebui colectați din recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupție, din anularea sumelor exorbitante alocate pensiilor speciale, din confiscarea averilor ce nu pot fi justificate și prin remunerarea corectă a sectorului de stat unde se pompează sume colosale fără niciun merit.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
15.8 ° C
15.8 °
15.8 °
82%
1.5m/s
1%
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °
lun
26 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!