Imediat ce ninsoarea s-a prăvălit asupra oraşului,  respectiv a judeţului Giurgiu, autorităţile au şi intervenit încercând să disloce zădada. Direcţia Judeţeană de Transport, Administrarea Drumurilor Judeţene şi Control Trafic  Giurgiu se afla cu maşinile de deszăpezire  joi la ora 11.00, în porţiunea de drum: Bălanu- Drăghiceanu- Izvoru, una din cele mai dificile zone din judeţ,  pe timp de iarnă.

Directorul Direcţiei, Ion Mateescu, aflat la faţa locului, ne declara prin telefon: “Suntem aici de 4 ore. Zăpada a ajuns aici la aproape un metru. Lucrăm non stop de peste 48 de ore. Începând de marţi 11 decembrie şi până joi 13 decembrie s-a acţionat continuu cu 9 utilaje şi 14 oameni. Marile probleme au fost la Drăghiceanu- Izvoru, în zona Bălanu- Ghizdaru – Onceşti, zona Chiriacu- Cucuruzu dar  şi în zona DJ 507, în porţiunea Vama Giurgiu- Oinacu- Bibiţa.

În Baza 1 Sud pe care sunt responsabil la această oră nu mai sunt decât mici probleme pe porţiunea Drăghiceanu, Onceşti în rest circulându-se normal, în condiţii de iarnă”. Directorul Direcţiei Judeţene de Transport ne mai spunea că pentru deblocarea şoselelor judeţene au fost împrăştiate 80 tone de material antiderapant.

T.F.