cosmin_cretu

          Proaspăt reîntors în funcția de manager al Teatrului ”Tudor Vianu”, după o absență de aproape 6 ani, actorul Cosmin Crețu a susținut în data de 24 martie prima sa conferință de presă, prilej cu care a vorbit, printre altele, despre obiectivele și intențiile pe care le are pentru a dezvolta fenomenul cultural în rândul giurgiuvenilor: Mă reîntorc în această funcție cu gândurile cele mai optimiste din lume, având un proiect managerial care se axează pe ideea dorinței de avea sălile cât mai pline – cât mai multe spectacole și cât mai mulți spectatori. Dorim să ne adresăm publicului din licee și nu numai, dar suntem conștienți că generația părinților lor nu este suficient de apropiată de fenomenul cultural. Așa că încercăm să-i educăm pe copii, astfel încât ei să devină generația pe care ne-o dorim cu toții. Spectacolele vor fi gândite din punct de vedere al strategiei repertoriale, în așa fel încât să acopere o plajă cât mai largă. În ceea ce privește actul cultural, ideea cu care vin acum este una de ”salopetă”, ”de șantier”, nu de ”cravată” sau de ”papion”, iar pe ”șantier” lucrurile trebuie făcute cu mai puțină ”sclifoseală”, cu mai puține pretenții elitiste și cu mai multă muncă ”de jos”. Multe dintre spectacolele noastre se vor desfășura în stradă, nu pentru a ”coborî” actorii, ci pentru că este dorința noastră, a instituției, să ridicăm publicul la un nivel la care să ne bucurăm că suntem în Giurgiu și să nu mai gândim că în Giurgiu nu se poate așa ceva, a declarat Cosmin Crețu.

          Întrebat dacă lucrările de infrastructură ce se desfășoară în această perioadă la Teatru  se vor finaliza până la debutul stagiunii 2016-2017, managerul instituției a precizat că în mod sigur acestea vor fi, și chiar mai devreme, astfel încât să existe timp și pentru repetițiile actorilor.

(Teodora NICOLAU)

 

1 COMENTARIU

  1. „ideea cu care vin acum este una de ”salopetă”, ”de șantier”, nu de ”cravată” sau de ”papion”Daca ideea este de -salopeta- si salopeta este murdara rezulta ca ideea(gandul) este murdar. Conferita de presa a fost mai mult un monolog in care Cretu Cosmin a avut obraznicia sa vorbeasca despre un nucleu al actorilor de la noi, pe care sa i cunoasca giurgiuvenii, de piesa in care el si elevii de liceu au muncit,depre ideea de munca de jos in actorie.Nimeni nu l a intrerupt, nu i s au pus intrebari.Acest individ a fost demis pentru incompetenta din functia de director de teatru, a facut ilegalitati prin concediere tuturor actorilor din trupa, actori pe care giurgiuvenii ii cunosteau, erau ai nostri, pagubele materiale au fost platite din banii tuturor, salariul lui a fost platit din banii tuturor si presa tace si se uita la un muppet show numit conferinta .Sa aduci pe scena elevii de liceu si actorii amatori nu reprezinta o noutate pentru Cretu, dar nici o strategie pentru un teatru profesionist.Sa arati cu degetul la cate reprezentatii a avut o piesa sau alta din stagiunile trecute cand tu, Cretu Cosmin, ai cheltuit o suma enorma pentru piesa in care juca Bendeac, piesa care s a jucat o data, e rusinos. Sunt multe de comentat despre afirmatiile lui Cretu, un individ ca multi altii care a facut ce a vrut cu banul public si care nu raspunde pentru faptele lui.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.