După ce ne-am informat , în rândurile de mai jos le răspundem celor ce ne-au solicitat să le precizăm la ce se expun cetățenii care nu răspund la solicitările municipalității privind degajarea zăpezii din fața curților, a unităților comerciale, sediilor de firme, etc. Potrivit Ordonanţei nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, dar şi a HCLM nr. 6/31.01.2013 privind obligațiile și răspunderile ce revin Primăriei Municipiului Giurgiu, instituțiilor publice, agenților economici și cetățenilor pentru buna gospodărire a localității, atât cetățenii (persoanele fizice), cât și agenții economici (persoanele juridice) au obligații și răspunderi în ceea ce priveşte acţiunea de deszăpezire.
Astfel, potrivit art. 9, alin (7) din HCLM nr. 6/31.01.2013, persoanele fizice și juridice sunt obligate să curețe de gheață și de zăpadă, imediat după depunere (în maxim 24 de ore), trotuarele și rigolele din jurul imobilelor, curților, incintelor, sediilor sau altor suprafețe de teren pe care le dețin sau în care își desfășoară activitatea. La imobilele în care funcționează societăți comerciale situate la parterul clădirilor, obligațiile le revin acestora. Nu se admite aruncarea zăpezii din curți și spații verzi pe străzi.
De asemenea, art. 10, lit. f) din Ordonanţa nr. 21/2002, prevede că cetățenii au obligația de a îndepărta zăpada şi gheața de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau pe care le folosesc în alte scopuri. Pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin, aceștia pot fi sancționați cu amendă de la 200 lei la 500 lei (persoanele fizice) și de la 2.000 lei la 5.000 lei (persoanele juridice).
(Teodora NICOLAU)
Bai nene,sunteti de belea! Amendati cetatenii, dar pe voi(PRIMARIA)cine va amendeaza?Cetatenii au 24 de ore la dispozitie ptr.dezapezire,iar primaria pana la primavara,nu?A trecut o saptamana de la ninsoare si orasul arata ca dracu….mormanele alea de zapada facute in fata curtilor de catre cei cu wolla cine le cara?urgenta 2 si 3 cand incepe?In martie probabil…va asteptam in campanie…