Ne plac încăierările în plină stradă, ne dăm în vânt după scandalurile dintre interlopi, vânăm știrile cu crime abominabile, pruncucideri, violuri sau tâlhării pe care am dori să le comentăm cu prietenii, dar restricțiile astea nu ne lasă…? Nu vă faceți griji că pentru asta există Facebook-ul!

Pentru cei mai mulți el trăiește pentru a ne vărsa în el ca la toaleta publică, toate frustrările. Un spațiu în care putem țipa ca disperații, putem să ne răstim unii la alții, ne putem strâmba fără jenă, înjura, oricând și pe oricine. (Dacă s-ar putea, pe toată lumea!).

Facebook-ul este astăzi locul ideal al celor care cred că, în sfârșit, pot să iasă din coconul anonimatului. Este scena pe care perverșii își montează scenele de exhibiționism ce le înfierbântă libidoul atunci când își măsoară vanitatea în oglindă.

Facebook-ul este salvarea femeilor întemnițate de căsnicie, condamnate la galera cratițelor duhnind a sarmale și a tocană, care se pot răzbuna – tastând telefonul mobil sau tableta – pe adversara ei dintotdeauna: femeia de succes! ”Auzi fată..! E locul și timpul să ne răzbunăm pe vecine, pe colege, pe prietene, pe toate alea care au reușit în viață… Împuțitele, dracu’!”

Între un ostropel și o ciorbiță de lobodă e timp suficient de o păruială pe Facebook cu administratorul de bloc. Că oricum nu are ăla de unde să știe cine este Tanti Elvira…! Până să afle bietul om cine i-a mânjit clanțele biografiei, femeia îi bagă divorț, el, de oftică, face semipareză, iar copiii i-au fugit de acasă cu banii din economii, ca să cumpere canabis.

Asta face Facebook-ul, dragi concetățeni, îi reformatează pe cei care intră în acest joc din care niciodată nu ai cum să câștigi altceva decât depresii, antipatii și mai ales dușmani…

Facebook-ul este un fel de Caritas: cu cât investești în el mai multă emoție, cu atât vei deveni mai dependent de judecățile celorlalți și mai nefericit!

Deși inițial creatorii acestui mijloc de a relaționa, online, l-au creat ca pe un mod facil de socializare, și (de ce nu!), ca pe un  mijloc de divertisment, extrem de util, mai ales într-un context nefericit ca cel de astăzi, al Pandemiei, Facebook-ul devine, uneori, o latrină în care unii își descarcă dejecțiile, iar alteori un câmp minat pe care dacă nu știi să pășești te trezești aruncat în aer de cei care te pândeau de atâta vreme pentru a-ți amputa curajul de a opina…

O groază de impostori, de agramați, de fițoși se întrec, clipă de clipă pe Facebook, în judecăți de ”valoare” (?), dar mai întotdeauna din umbra anonimatului… Scârnăvii ce înjură, scuipă, guvernați de morbul răutății, născocesc tot felul de cabale, care mai de care mai abjecte, de multe ori despre oameni onești. Ei sunt conștienți că doar bârfa, cleveteala sunt cele ce le aduc notorietate, ”vizitatori” pe site-urile lor tembele, de apartament.

Facebook-ul a creat chiar și o nouă profesie în mediul on line, aceea de ”influencer”.  O să râdeți, dar chiar sunt persoane care cu o astfel de îndeletnicire câștigă bani cu grămada fără să facă nimic altceva decât să flecărească fără noimă despre orice, nepricepându-se la nimic.

Influencerii sunt acum cireașa de pe tort când vine vorba de știrile cu impact.

Presa autorizată, cu studii în domeniu, cu redacții, reporteri, este deja o poveste desuetă. Ești tare în gură? Știi să înjuri, să născocești fel și fel de răutăți despre oricine, indiferent dacă îi cunoști sau nu, chiar dacă nu ai motive temeinice, probe, documente sau orice altceva? Dă-i înainte cu tupeu! Ce e aia să fii jurnalist ? Asta e istorie, tataie! Potăile de cartier își ling astăzi membrul potenței lor pe mediile de socializare, lătrându-și obscen, fără jenă, supra-suficiența.

Oamenii de bună credință, dornici de reflecții, de polemici amicale, de un comentariu septic, nealterat de angoase, abia își mai fac loc pe mediile de socializare. Căci dacă după primele trei cuvinte nu înjuri măcar o dată ești vetust, banal, neinteresant pentru Facebook

Nu mai poți să comentezi erorile vreunui funcționar public, al vreunui politician, al vreunui șef de instituție fără să fi înjurat pe Facebook, de colegii, rudele sau prietenii acestora…

Nu poți să mai scrii despre abuzurile vreunui șef de serviciu fără ca instituția acestuia să nu te amenințe cu linșajul prin instanțele de judecată, iar subalternii acestuia, din evidentă obediență față de șef, să nu te lapideze cu înjurătura de mamă, tot pe Facebook.

În acest loc nu-ți este permis să aduci aminte cuiva de cei 7 ani de acasă. Poți doar dacă vrei ca (ad-hoc) să ți se născocească un trecut doldora de mizerii. Facebook-ul nu mai este demult lumea celor cu bun simț.

Dacă vrei să ți-o iei diseară, pe Facebook, de la Mizdrupeasca, arată-le oamenilor cum își aruncă ea gunoiul pe geam. Și stai că asta nu e tot! Ai să vezi acum ce-o să afli despre tine…!

Așa că, să mai îndrăznească cineva să aibă spirit civic…”Mucles!” ”Silenzio stampa!” ” Ciocu mic, băi găozarilor!”

Realitatea este că într-un orășel ca Giurgiu, cu o comunitate puțin mai numeroasă decât a unei comune, cei mai mulți dintre cetățenii acesteia se cam înrudesc între ei. Vorba cântecului: ”Ceata lui Pițigoi/ Dai într-unul, țipă doi!”

Poza unui autoturism de fițe, parcat pe trotuar, pusă pe Facebook de un binevoitor, scandalizat de gestul mitocanului, îi va umple frigiderul acestuia pentru că a îndrăznit să posteze acest lucru…

Dar stați că povestea e abia la început…Proprietarului mașinii bengoase îi va lua apărarea, tot pe Facebook, nașul, finul, prietenii de bere, colegii de serviciu și lista poate continua.

Știm să dăm exemplu corectitudinea străinilor, modul riguros în care se aplică legile în afară, însă noi nu ne recunoaștem aproape niciodată greșelile atunci când sancțiunile sunt aplicate împotriva noastră, de autoritățile locale. De ce? Pentru că acolo, într-un birou de instituție se află o rudă, un prieten care îl poate ajuta pe cel ce a comis infracțiunea, să eludeze legea. Așa se întâmplă într-un orășel de provincie ca al nostru.

Un lanț al slăbiciunilor ne ține captivi, în continuare, unor obiceiuri păgubitoare…

Nu poți să ceri cuiva să nu mănânce semințe scuipând pe jos cojile fără să fii înjurat pe Facebook! Nu poți să îi ceri vecinului să își dreseze patrupedul să nu-și mai împrăștie excrementele pe scara blocului, fără să fii amenințat prin același mijloc on-line.

Și fiți siguri că lângă înjurătura vecinului nu vor întârzia să apară – ca rândunelele pe sârmele stâlpilor de electricitate, spârcâind câte o apreciere care să nască suspiciuni, să atragă înjurătura de mamă (fără cratimă) – postacii. Fără ei Facebook-ul nu are sens.

În concluzie Facebook-ul a devenit, volens nolens, locul de rendez-vous al bunului simț cu mârlănia, al reflecțiilor pline de înțelepciune cu înjurătura, maidanul pe care oricine poate să dea frâu liber stărilor ce îl guvernează.

El, Facebook-ul este totodată o oglindă pentru fiecare dintre noi…De aceea atunci când avem chef să ne ”privim” pe Facebook este bine să ne gândim cum dorim să arătăm atât în fața noastră cât și a celorlalți…Ca o țoapă, ca un cocalar, ca o paiață sau ca o persoană ce merită respectul de sine și al celorlalți?

Facebook-ul poate fi pentru fiecare dintre noi, în fiecare moment în care dorim să apelăm la el, oglinda caracterului nostru.

Spune-mi ce gândești despre alții ca să-ți spun cine ești!
Așa ar trebui să sune apelul făcut către cei ce vor să acceseze Facebook-ul, asemeni avertismentului făcut oamenilor, la intrarea în Infernul lui Dante. În felul acesta am rămâne totodată și în canoanele moralei creștine căreia îi repugnă violența, ura, ocara semenilor…

În felul acesta ne-am recăpăta considerația de sine. Probabil că numai așa vom redeveni oameni, atunci când ne vom manifesta pe Facebook cu aceeași pioșenie ca atunci când intrăm în Biserică.

(Florian TINCU)