Etapa de Liga 4 disputată în week-end-ul trecut s-a încheiat cu aceeaşi dominaţie impusă de echipele din frunte, însă de data aceasta, duelurile au fost parte-n parte şi s-au încheiat cu succesul celor mai buni, ca de altfel şi cel mai bine clasaţi în ierarhie. Astfel, FC Bolintin a surclasat Inter Zorile, scor 9-3, CS Nova Force s-a impus în duelul cu Dragonii Ogrezeni iar Avântul Floreşti confirmă etapă de etapă statutul de echipă a campionatului, învingând net, scor 4-0, o contracandidată la clasare în play-off: Victoria Adunaţii Copăceni. O surpriză, şi nu neapărat prin prisma scorului, ci mai ales prin modul în care s-au prezentat în tur ambele echipe, am înregistrat la Ogrezeni, acolo unde Zmeii au pierdut cu 3-4 (oaspeţii ratând şi o lovitura de pedeapsă) în faţa Progresului din Palanca. În celelalte partide: – Constr. Bol Deal – AS Crevedia Mare 1-2 – Spicul Izvoru – Dunărea Oinacu 3-1 – AS Scărişoara – AS Prundu 3-6 – Viitorul Vedea – Victoria Falaştoaca 2-0 – Voinţa Slobozia – Constr. Malu Spart 5-0 La categoria Onoare am consemnat următoarele rezultate: Seria 2: – Real Vărăşti – Comerţul Greaca 11-4 – AS Iepureşti – AS Singureni 2-2 – Argeşul Mihăileşti – Real Colibaşi amânat – MV Călugăreni – Fortuna Hărăşti 2-2 – Argeşul Hotarele – Prog. Valea Dragului 5-3 – Omerta Stoeneşti – Stejarul Vlad Ţepeş 4-1 – Gloria Comana – AS Băneasa 2-7 Seria 3: – Sportul Pădureni – ACS Mihai Vodă 1-2 – Olimpia Mârşa – Avântul Cartojani 3-2 – AS Podul Doamnei – Inter Stoeneşti amânat – FC Icoana – Unirea Cosoba 1-2 – Unirea Trestieni – Stejarul Letca Nouă 0-1 – Real Hobaia – Zmeii 2 Ogrezeni 3-3 – Unirea Joiţa – Unirea Vânători 1-2 – AS Ghimpaţi – AS Buturugeni 6-0

Ion ION

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here