”9 Mai 1945 – 9 Mai 2010 – Ziua Victoriei” este titlul expoziţiei vernisate vineri, 7 mai, la sediul Serviciul Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale. Expoziţia reuneşte o serie de fotografii şi cărţi inedite legate de cel de-al doilea război mondial, fiind realizată în colabore cu Muzeul Judeţean Giurgiu. La deschiderea expoziţiei, Damian Ancu, consilier superior în cadrul Arhivelor Statului Giurgiu, a precizat că evenimentul este dedicate împlinirii a 65 de ani de la ”victoria umanităţii împotriva bestialităţii”. ”Cel de-al doilea război mondial a însemnat 1,7 miliarde de oameni afectaţi, adică trei sferturi din populaţia de atuci a planetei; a însemnat 40-50 de milioane de morţi – şi asta estimativ, pentru că, de fapt, nimeni nu cunoaşte numărul exact al celor ce au murit în acest război; a gost un răyboi al bestialităţii prin modul inuman în care atacatorii şi-au atacat victimele… Şi aici aş da doar exemplul Poloniei, unde, într-un singur atac au murit 135.000 de oameni… Din toate aceste motive, cel de-al doilea război mondial poate fi numit, aşa cum spuneam, un război al umanităţii împotriva bestialităţii şi de aceea, Victoria de la 9 mai trebuie marcată, an de an, ca o victorie a umanităţii…”, a declarat Damian Ancu, cu prilejul deschiderii expoziţiei. Fotografiile şi cărţile reunite în holul Arhivelor Naţionale pot fi vizitate în fiecare zi a săptămînii, de luni până vineri, expoziţia fiind deschisă publicului larg.

Cristina MOISE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here