Centrul Cultural Local „Ion Vinea”, ne spune directorul instituţiei Virgil Peţanca, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu (CJCPCT) organizează vineri, 1 iunie, de la orele 10.00 pe o scenă amplasată pe esplanada Teatrului „Tudor Vianu” un spectacol maraton muzical-coregrafic. „Va fi un spectacol cu copii pentru copii, în care vor evolua mai multe formaţii artistice ale celor două instituţii organizatoare. La orele 12.30, ne spune Virgil Peţanca, spectacolul va fi întrerupt câteva zeci de minute, timp în care giurgiuvenii se vor bucura de o mare surpriză- se vor întâlni cu un invitat special-o vedetă recunoscută pe plan naţional şi internaţional- după care va continua maratonul local. Pe scenă vor evolua numeroşi solişti vocali de muzică uşoară pregătiţi la Cercul de canto de la Centrul cultural „Ion Vinea” de profesorul Carmen Mihaela Peţanca, şi de la CJCPCT pregătiţi de profesorul Mihaela Ţiţeica. Recitaluri vor susţine şi elevii profesorului Ernest Mihai Dicu de la CJCPCT. Centrul  cultural „Ion Vinea” va mai aduce pe scenă şi mai multe momentele de dans modern, ce vor fi susţinute de trupele de dansatori pregătite de coregraful Tania Moga, iar formaţia de muzică uşoară a aceleaşi instituţii (formată numai din copii) pregătită de profesorului Mihai Lupu va susţine un regal concertistic”. Va fi, spun organizatorii, un maraton muzical-coregrafic cu o durată de peste trei ore ce nu trebuie ratat de nici un giurgiuvean, indiferent de vârsta sa. Spectatorii vor avea ocazia cu acest prilej să uite de grijile cotidiene şi să retrăiască bucuria copilăriei, alături de copii sau nepoţii giurgiuvenilor.

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here