Vineri 24 iunie Baroul Giurgiu a sărbătorit Ziua Avocatului. După cum ne spunea decanul acestei instituţii, av. Sergiu Bratu, această zi a fost instituită abia în anul 1998. Totodată anul acesta se împlinesc 21 de ani de la restabilirea funcţionării autonome a profesiei de avocat şi a consacrării instituţionale a independenţei avocatului, prin decretul Lege nr. 90/1990. Pentru a marca această sărbătoare dar şi pentru a marca într-un fel anume preluarea mandatului de decan al Baroului Giurgiu Sergiu Bratu a oficiat “recepţia” sediului reamenajat a acestei instituţii din strada General Berthelot nr. 14. Vorbind despre proiectele sale, Sergiu Bratu şi-a declarat intenţia de a deschide până la finele acestui an o bibliotecă în care tinerii avocaţi, mai ales, cu venituri modeste, să poată studia cărţi de specialitate, documente care nu numai că se găsesc greu prin librării dar şi costă foarte mult. În jurul prânzului, în sala Ateneului N. Bălănescu din municipiu a avut loc un simpozion dedicat acestei zile şi respectiv, acestei nobile profesii. Preşedintele Baroului a ţinut să sublinieze faptul că astăzi Corpul avocaţilor este un “Ordin profesional conex cu sistemul instanţelor judecătoreşti, alcătuit din parteneri ai justiţiei.” Domnia sa a dorit să precizeze că este în deplin acord cu preşedintele Uniunii Naţionale  a barourilor din România afirmând că: “Justiţia trebuie să funcţioneze astfel încât soluţiile pronunţate să se bazeze exclusive pe probele dosarului şi pe dispoziţiile legii, fără derapări subiective, atitudini manifestate în raport de relaţia personală reală sau presupusă a judecătorului cu avocatul.” Decanul baroului a mai declarat că va lupta contra acestor practici pe care el le consideră “de mult apuse” la Giurgiu şi că intenţionează să facă tot ce îi stă în putinţă pentru ca această profesie să redevină unul din cele mai importante branduri. Şi pentru ca evenimentul să se încheie într-un cadru cât mai plăcut, avocaţii au participat la o recepţie organizată de chiar decanul Baroului, în salonul Restaurantului “Perla”.

T.Florian

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here