stingerea-incendiilor-miriste-4În perioadele de caniculă şi secetă arderea miriştilor şi vegetaţiei uscate este interzisă. Vezi care sunt sancţiunile pentru cei prinşi…

Purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu căpitan Cristian Virag ne-a trimis un comunicat în care îşi manifesta îngrijorarea, în numele instituţiei pe care o reprezintă, ISU Vlaşca, faţă de numărul mare de intervenţii mirişti/vegetaţie uscată . Iată de ce acesta a solicitat publicaţiei noastre să difuzăm următorul mesaj cu scopul sensibilizării cetăţenilor judeţului.

Având în vedere situaţia ALARMANTĂ de la nivelul jud. Giurgiu din ultimele zile materializată prin creşterea semnificativă a incendiilor de vegetaţie uscată şi mirişti, vineri 29.07.2016 ora 10.30, la sediul I.S.U. Giurgiu am organizat şi desfăşurat o întâlnire cu reprezentanţii A.P.I.A..

Scopul a fost găsirea unei soluţii comune pentru tragerea la răspundere a celor care provoacă intenţionat incendii de vegetaţie uscată cu scopul de distrugere a resturilor vegetale rămase pe câmp în urma recoltării.

Între cele două instituţii există un Protocol de colaborare conform căruia I.S.U. Giurgiu transmite reprezentanţilor A.P.I.A. coordonatele parcelelor de teren care au fost incendiate în vederea stabilirii sancţiunii în control administrativ în funcţie de amploarea neconformităţii.

Amintim cetăţenilor că în perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este INTERZISĂ.

Având în vedere emiterea atenţionării de către A.N.M. a CODULUI PORTOCALIU de caniculă, în această perioadă echipe mixte formate din reprezentanţi ai I.S.U. Giurgiu şi A.P.I.A. vor patrula în judeţ în vederea identificării şi sancţionării persoanelor care incendiază în mod intenţionat vegetaţia uscată/miriştile.

Jurnal

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here