executari-siliteLipsa locurilor de muncă, a veniturilor sigure, au făcut ca numărul datornicilor la furnizorii de servicii să fie în creştere, la nivelul municipiului Giurgiu. Dacă la furnizorul de energie electrică situaţia nu este una critică, în ceea ce priveşte furnizorul de energie termică al municipiului, societatea Global Energy Production, înregistrează, pentru cele 840 de dosare trimise în instanţă în perioada 2015 – 2016 o creanţă totală de 1.294.021,85 lei. Pentru cele 840 de dosare s-a şi dat soluţia, de către instanţele de judecată, executării silite, prin folosirea, exclusiv, a popririi pe veniturile realizate de către debitori. Ca urmare a acestor hotărâri judecătoreşti, s-au recuperat 16% din datorii, adică 209.250,38 lei.

Pe de altă parte, există şi situaţii în care oamenii îşi pot pierde casele pentru datoriile pe care le înregistrează la furnizorul de energie termică. Numai că, în aceste cazuri, procedura este una lungă şi anevoioasă, de aceea se recurge la ea doar în cazul în care au fost epuizate toate celelalte căi.

„Având în vedere noile dispoziţii ale codului de procedură civilă, în care legiuitorul a prevăzut faptul că, în cazul titlurilor executorii privitoare la creanţe a căror valoare nu depăşeşte 10.000 de lei, vânzarea bunurilor imobile ale debitorului poate fi făcută numai dacă acesta nu are alte bunuri urmăribile sau dacă are bunuri urmăribile, dar care nu pot fi valorificate. Pe de altă parte, procedura pentru această fază de executare silită să fie instituită ca măsură obligatorie, trebuie făcut raportul de evaluare a imobilului ce urmează a fi scos la licitaţie prin vânzare şi a întocmirii documentaţiei cadastrale a imobilului acolo unde nu există şi, eventual, dacă este cazul, trebuie făcută formularea de acţiuni de ieşire din indiviziune în cazul în care se constată existenţa a doi sau mai mulţi coproprietari. Costul acestor proceduri, cu regularitate, depăşeşte valoarea creanţei puse în executare, de aceea optăm, de cele mai multe ori, pentru instituirea de popriri lunare pe venituri, reprezentând maxim o treime din valoare, dacă sunt de natură salarială”, precizează cei de la GEP SA Giurgiu.

Pentru anul 2017, pentru zece debitori se va înainta ca procedură de executare silită vânzarea bunurilor imobile, fiind în prima fază de înscriere a creanţei la OCPI, urmând, ulterior, continuarea procedurilor legale de evaluare a imobilului, întocmirea documentaţiei cadastrale şi trecerea în faza propriu-zisă de executare silită prin scoaterea la licitaţie prin vânzare publică.

(Jurnal)

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here