incendiu-groapa-de-gunoi_20160302110006

Foto : Youtube

Nu cu mult timp în urmă, la momentul implementării noilor containere de gunoi menajer în Municipiul Giurgiu, directorul operatorului de salubritate din Municipiul Giurgiu, societatea  Girexim Universal S.A. , George Dan Rizea,  ne vorbea cu îngrijorare despre faptul că sunt cetățeni care nu țin cont că noile recipiente de colectare sunt confecționate din plastic, aruncând resturi de materiale aprinse care incendiază containerele.

Așa s-a întâmplat probabil și în cele două cazuri petrecute recent în Municipiul Giurgiu. Unul  a avut loc vineri 18 noiembrie, la ora 10:27, când I.S.U. Giurgiu a fost solicitat prin intermediul numărului de urgenţă 112 să intervină pentru stingerea unui incendiu la un ansamblu de containere de gunoi. La locul solicitării s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu unde s-a acționat pentru limitarea propagării și stingerea incendiului în urma căruia au ars șapte containere din material plastic.

În  aceeași zi , la ora 18:16, I.S.U. Giurgiu a fost solicitat să intervină în tot pe raza municipiului pentru stingerea unui alt incendiu izbucnit la un alt ansamblu de containere de gunoi. Detașamentului de Pompieri Giurgiu a acționat pentru stingerea incendiului în urma căruia de data aceasta au ars alte trei containere din material plastic. Întrebat la cât se ridică pagubele pe care le vom suporta tot noi cetățenii, directorul societății George Rizea, ne spunea  că valoarea unui singur container se situează între 250 și 300 de euro/ buc, în funcție de volumul lor.. De precizat că cele două incendii s-au manifestat unul în Cartierul Tineretului, pe strada Vaporului,  adiacent imobilului în care se află Cantina de Ajutor Social , iar al doilea chiar în centrul orașului, lângă fostul restaurant ”Meteor”, în spatele acvtualului local ”Trattorria”.   Incendiul a aprins totodată și  ansamblul în care se aflau celelalte containere , numai intervenția promptă a pompierilor făcând  ca focul să nu se propage, dezvoltând un adevărat dezastru.

(Jurnal)