WIROM Start_28062017Bucureşti, 28 iunie 2017 – WIROM lansează în luna iulie 2017 programul „WIROM Start” dedicat tinerilor absolvenţi de liceu care îşi doresc o carieră în domeniul tehnic. Programul de formare în meseria de instalator gaze naturale va dura 15 luni, timp în care tinerii vor fi instruiţi de echipele WIROM şi vor participa la cursuri de calificare.

„Ne dorim ca acest program să-i ajute pe tinerii absolvenţi de liceu să cunoască meseria de instalator gaze naturale alături de profesionişti în domeniu. Specialiştii noştri sunt pregătiţi să îi înveţe tainele meseriei şi să le ofere îndrumarea necesară. Este un proiect care are numeroase avantaje pe termen lung pentru candidaţi.” a declarat Răzvan Georgescu, Director Executiv Tehnic WIROM.

Pe parcursul celor 15 luni, tinerii vor lucra alături de specialiştii WIROM şi vor participa la instruiri atât în domeniul tehnic, cât şi pentru dezvoltarea competenţelor şi aptitudinilor. La finalul programului, ei vor putea obţine legitimaţia de instalator autorizat în domeniul gazelor naturale.

Elevii interesaţi pot aplica până la data de 31 iulie 2017 pe site-ul www.wirom.ro. Prin completarea formularului de pe site, aceştia se înscriu în procesul de selecţie care se va desfăşura începând cu 7 august 2017.

WIROM derulează programul „WIROM Start” în toate localităţile în care activează ca distribuitor şi furnizor de gaze naturale şi servicii tehnice: Alexandria, Corabia, Giurgiu, Olteniţa şi Turnu Măgurele. Compania investeşte atât în dezvoltarea reţelelor de distribuţie, cât şi în oameni şi îşi asumă un rol activ în cadrul comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea.

WIROM GAS SA asigură servicii de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale în oraşele Alexandria, Corabia, Giurgiu, Olteniţa şi Turnu Măgurele. Compania a investit p?nă în prezent peste 23 milioane euro în dezvoltarea unui sistem de distribuţie cu o lungime de 285 km care alimentează peste 39.000 de clienţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here