reece-burke-junior-morais-astra_3331495În faţa a 34.000 de fani englezi, echipa lui Marius Şumudică a început curajos, dar forţa de joc a londonezilor i-a ajutat pe elevii lui Slaven Bilici să pună rapid stăpânirea pe mijlocul terenului. După mai multe cornere, câteva incursiuni ale lui Zarate şi Payet, francezul adus de la Marseille a centrat excelent în minutul 23, pentru Valencia, iar atacantul ecuadorian a marcat cu capul, dintre Găman şi Junior Morais. Astra a încercat să dea replica, dar ocaziile au apărut tot la poarta lui Silviu Lung, care s-a descurcat foarte bine la reluările lui Ogbonna şi Zarate.

După pauză, scenariul nu s-a schimbat. West Ham a rămas în atac, a continuat combinaţiile frumoase, iar o nouă acţiune a lui Zarate, care a trecut lejer de doi apărători ai Astrei, a făcut ca, în minutul 51, tabela să arate 2-0 pentru formaţia lui Slaven Bilici.

„În fotbal se poate întâmpla orice” şi „2-0 e cel mai periculos scor” s-au dovedit nu doar clişee, ci vorbe care se pot dovedi adevărate în orice moment al jocului. În minutul 59, Collins a văzut cartonaşul roşu, după două cartonaşe galbene, ambele venite ca urmare a unor faulturi asupra lui Budescu. Ironia sorţii, West Ham, ajunsă în Europa League datorită fair play-ului, aduna a treia eliminare în cinci meciuri europene. Imediat, logic, presiunea Astrei a crescut. După câteva şuturi nereuşite ale lui Budescu, brazilianul Boldrin şi-a încercat şansa de la 25 de metri, iar balonul trimis de fostul mijlocaş de la Chiajna s-a oprit în vinclul ibericului Adrian. Era minutul 71, iar Astra se putea declara mulţumită cu o înfrângere la un gol, având în vedere desfăşurarea partidei. Doar că elevii lui Şumudică au rămas pozitivi, au continuat presiunea, iar în minutul 82 o centrare a lui Seto a ajuns în poarta lui Adrian via o deviere cu capul a lui Ogbonna.

La capătul a 60 de minute în care au fost dominaţi copios de West Ham şi după 30 de minute în care au profitat la maximum de avantajul omului în plus, elevii lui Şumudică aşteaptă returul de la Giurgiu, de joia viitoare, cu şanse reale la calificare.


West Ham – Astra 2-2 (Valencia 23, Zarate 51 / Boldrin 71. Ogbonna aut. 82)

  • West Ham: Adrian – O’Brien (Burke 35), Collins, Ogbonna, Cresswell – Noble, Oxford, Kouyate – Valencia (Maiga 37), Payet, Zarate (Jarvis 76)
  • Astra: Lung Jr. – Pedro Queiros, Găman, Geraldo Alves, Junior Morais – Seto, Boldrin (Dandea 86) – Enache, Teixeira, De Amorim (Florea 76) – Budescu

www.prosport.ro

2 COMENTARII

  1. De remarcat faptul că presa londoneză a elogiat jocul prestat de echipa giurgiuveană,și ar trebui să recunoaștem faptul că poate toti suporterii englezi de fotbal habar nu aveau că există un oraș Giurgiu în România,câtă vreme sunt cântăreți renumiți și umblați prin lume care concertează în Piata Constituției din București și țipă”Bună seara Budapesta!”
    Așadar,joia viitoare sa venim într-un număr cât mai mare pe stadion și să susținem cum se cuvine echipa noastră.
    Hai Astra!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here