IMG_0051Au mai rămas doar 5 zile, timp în care tinerii interesați de o carieră în Jandarmeria Română se pot înscrie la concursurile de admitere la școlile de subofițeri din Drăgășani și Fălticeni. 21 iulie a.c. este data limită până la care mai pot fi depuse cererile de înscriere.

Atât fetele, cât și băieții pot opta pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani  sau Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni.

Până la această dată, 35 de candidați au fost luați în evidență.

Odată cu depunerea dosarului, candidații vor parcurge următoarele probe:

examinarea medicală – constă în evaluarea detaliată a stării de sănătate, conform baremelor medicale în vigoare şi se concretizează prin completarea fişei medicale;

evaluarea psihologică

verificarea aptitudinilor fizice: alergare de viteză 50 m plat; aruncarea mingii medicinale  (4 kg bărbaţi, 2 kg femei); alergare de rezistenţă – 1.000 metri;

proba de verificare a cunoştinţelor: limba română; limba străină, la alegere.

Relaţii suplimentare privind condiţiile de înscriere se pot afla accesând următoarele pagini de internet: www.jandarmeriagiurgiu.ro , www.scoaladragasani.ro sau www.jandarmeriafalticeni.ro.

În anul 2016 au fost selecţionaţi pentru instituţiile militare de învăţământ 56 de candidaţi. Dintre aceştia, 39 s-au prezentat pentru a susţine evaluarea psihologică, iar 34 au fost declaraţi ,,apt” din punct de vedere psihologic.

În urma susținerii examenelor, 2 candidați au fost declarați admiși la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, iar 4 candidaţi la Şcoala Militară de Subofiţeri “Grigore Alexandru Ghica”din Drăgășani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here