IMG_3197Scurtă istorie

În 2005, fredonam cu amarăciune, un cântec al copilăriei: „Podul de piatră, s-a dărâmat…A venit apa și l-a luat…Vom face altul, pe râu în jos…Altul mai trainic și mai frumos!”, căci  apele învolburate ale Argeșului tocmai luaseră cu ele parte din podul de cale ferată din apropiere de satul Grădiștea, astfel că circulația trenurilor pe tronsonul Giurgiu Oraș – București Progresu  a rămas  de atunci doar  amintire!

O perioadă, dingura alternativă a fost trenul până în gara Grădiștea, iar de acolo, călătorii fiind  preluați cu  autobuze până în București. Numai că această „fracturare” a drumului a devenit nerentabilă, astfel că…s-a renunțat! Iată de ce , de aproape trei ani , în gara Giurgiu Oraș, nu se mai aude „Glasul roților de tren”. E o liniște mult prea apăsătoare.

giurgiu-necesitatea-refacerii-podului-de-la-gradistea-in-atentia-consilierilor-judeteni

Istoria nu-i  ajută pe călători la nimic…

Linia Filaret-Giurgiu a fost inaugurată la 31 octombrie 1869. Principele Carol promisese atunci că nu va mai pleca din ţară decât pe calea ferată. Podul de la Grădiştea apare, de altfel, impunător, într-o fotografie care datează din Primul Război Mondial. Podul de la Grădiştea a făcut ulterior  faţă , războaielor, intemperiilor, dar nu a mai rezistat în 2005 unui debit mai mare al râului Argeş şi nici nepăsării autorităţilor care de  ani buni nu au reuşit să redea circulaţiei ruta Bucureşti-Giurgiu.

Din 2005 până astăzi, la fiecare campanie electorală (fie ea pentru locale, fie pentru parlamentare sau chiar și europarlamentare), Podul de la Grădiștea a devenit un fel de „marotă” electorală pentru toți candidații. Toți s-au lăudat că îl vor putea pune pe picioare, redându-l circulației. E drept, alături de podul vechi, cel distrus de ape, încă din perioada comunistă, se începuse construcția unui nou pod, pentru a face loc unui canal navigabil. Dar, cum s-a întâmplat cu multe alte construcții pe care decembrie 1989 le-a prins nefinalizate, la fel a pățit și podul cel nou de la Grădiștea. Acum, satul cu pricina se laudă cu o gară prin care nu mai trece niciun tren.

pod-gradistea2

Promisiuni, promisiuni…

Prima promisiune rămasă în arhivele de presă a făcut-o, Lucian Iliescu, senator la acea vreme (2013) și ani buni primar al municipiului Giurgiu. Acesta declara, la acea vreme, în cadrul unei conferințe de presă, că, pe toată perioada cât a fost în ministerul Transporturilor, a făcut tot posibilul pentru a prinde în bugetul pe 2013 refacerea podului de la Grădiștea.

Cariera de balast este cea care a creat problemele. Lucrările vor începe din acest an și vor fi terminate în 2014. O altă problemă era cu traseul Giurgiu – Comana, însă am intervenit, și copiii vor putea veni cu trenul în municipiu, la școală”, declara , sigur de el,  în 2013, Lucian Iliescu. 

Ulterior atât fostul senator Cezar Magureanu cât si colegul său de partid liberal ,  senatorul  Lucian Iliescu,   au organizat conferințe de presă având ca temă centrală… podul de la Gradiștea! Fiecare politician de la Centru care a vizitat Giurgiu a făcut aceeași promisiune: „avem în vedere refacerea podului peste calea ferată Giurgiu – București… Este obiectivul nostru, ministerul transporturilor lucrează, proiectul este finanțabil…”

Anul 2013 a trecut,  dar nici urmă de pod…

 A venit și anul următor, 2014. Reprezentanții CFR infrastructură precizau că „ar putea reabilita podul în 15 luni, dacă s-ar obține finanțare europeană. Numai că pentru asta s-a recomandat, la acea vreme, elaborarea unui nou studiu de fezabilitate, pentru un pod feroviar nou, dar care să aibă deschidere unică, astfel încât în această zonă să fie dezvoltat și traficul navigabil, în contextul deschiderii circulației pe canalul București – Dunăre. Și iarăși totul a rămas…la stadiul de „proiect”!

 A urmat anul de grație 2015. După zece ani în care aproape toți politicienii s-au bătut cu cărămida în piept că, gata, grație muncii lor există premisele că lucrurile se vor îndrepta, apare o primă rază de speranță. Purtătorul de cuvânt al social-democraților giurgiuveni, Răzvan Cuc (actual ministru al Transporturilor), declara că, după o discuție avută cu cei din conducerea Ministerului Transporturilor, senatorului Niculae Bădălău i s-a garantat faptul că au fost deja alocate sumele necesare pentru întocmirea caietului de sarcini, sperându-se  ca, până la finele anului 2015, să se deruleze și licitația privind firma ce va executa lucrările.  Dar a venit drama „Colectiv”, iar guvernul care promisese aceste sume a fost dat jos și, în locul lui a venit un alt guvern, de tehnocrați, care a considerat că podul de la Grădiștea nu mai este  o prioritate pe lista de investiții. Așa că, pentru a câta oară , refacerea Podului Grădiștea a fost dat la o parte.

 O rază de speranță

 Iată-ne deci în anul 2017… Cu puțin timp în urmă, s-a făcut, din nou, anunțul: Circulația pe calea ferată peste râul Argeș va fi reluată. Într-un comunicat al CFR SA chiar se precizează:

Proiectul Modernizarea liniei de cale ferată pe tronsonul Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră (inclusiv podul Gradiştea) este inclus în lista proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile POIM 2014-2020. Valoarea estimată a lucrărilor este de 60.000 mil euro.

Proiectul a fost inclus pentru finanţare cu fonduri europene, deoarece costurile estimate pentru lucrări sunt foarte mari şi nu au putut fi susţinute financiar din fonduri de la bugetul de stat.

În acest sens CFR SA a parcurs toate etapele necesare obţinerii finanţării europene şi a lansat deja procedura de achiziţie a Studiului de Fezabilitate pentru Modernizarea liniei de cale ferată pe tronsonul Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră (inclusiv podul Gradiştea), care are termen de finalizare sfârşitul lunii februarie.

Studiul de fezabilitate va prezenta varianta optimă de traseu în cazul modernizarii căii ferate Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră şi va conține 2 loturi:

  • LOT 1: lucrări la podul peste râul Argeș între stațiile Vidra și Grădiștea
  • LOT 2: modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile CF București Nord și Giurgiu Nord, pana la Frontiera.

După finalizarea lotului I (termen estimat 9 luni), în semestrul I al anului 2018 se estimeaza demararea procedurii de licitație proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului „Modernizarea liniei de cale ferată pe tronsonul Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră ( Lot I – podul Gradiștea)”. Începerea efectivă a lucrărilor la noul pod este estimată pentru semestrul II 2018.”

Din păcate, însă nu se amintește niciun cuvânt despre Gara Giurgiu Oraș. Din discuțiile purtate cu cei doi ceferiști care mai pot fi văzuți trebăluind prin birourile gării, am aflat că aici se are în vedere realizarea unui muzeu CFR, ținând cont că această gară este cea în care a poposit, cu aproape un secol și jumătate în urmă, trenul regal. În acest muzeu, pe lângă fotografii, documente, miniaturi și alte obiecte specifice, se pare că va fi realizată și o „secție” în aer liber, în care vor fi expuse locomotive sau vagoane din diferite epoci. Deocamdată cam atât despre Podul de la Grădiștea…Cât despre cântecul copilăriei noastre n-am putea spune decât faptul că pentru factorii de decizie până acum el a devenit desuet ! Refacerea Podului de la Grădiștea, așa cum susțin mulți dintre giurgiuveni,   stă acum în mâna concetățeanului nostru,  ministrul  Transporturilor – Răzvan Cuc, Dacă vom pierde și această șansă cu siguranță că  mulți dintre noi nu vom mai apuca ziua în care acest important obiectiv ar putea fi reabilitat. Doamne ajută!

(Jurnal)

 

 

2 COMENTARII

  1. mai oameni buni… mai terminati cu podul asta odata! voi nu vedeti ca in urmatorii 5 ani se va uni Bucurestiul cu Ploiestiul si cu Giurgiu? mai aveti rabdare 5 ani si vom fi deja un cartier al Bucurestiului. Inteligentilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here