Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc şi-a depus demisia din Camera Deputaţilor, marţi dimineaţa. Acesta este inculpat în trei dosare penale, în două dintre acestea existând cereri din partea DNA de încuviinţare a arestării.

Am avut o discuţie cu domnul Viorel Hrebenciuc. Mi-a spus că toată viaţa a fost corect şi nu a încălcat legea, că nu vrea să facă rău partidului. Funcţia de deputat nu trebuie să fie un obstacol pentru justiţie. Se va pune la dispoziţia organelor de justiţie. Luni, în primul plen, luăm act de demisie. E o decizie unilaterală. El are încredere în justiţia din România, că vrea să meargă demn pe stradă, sa se uite în ochii fiecăruia din partid şi de acasă, a declarat Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Zgonea a anunţat că în cazul cererii de arestare a lui Hrebenciuc nu mai este nevoie de votul Camerei Deputaţilor. Dosarul rămâne însă în Parlament, pentru votul în cazul deputatului Ioan Adam, inculpat în dosarul retrocerărilor alături de Hrebenciuc. Social-democratul Valeriu Zgonea nu a dorit să comenteze discuţiile pe care Hrebenciuc şi Şova le purtau pe tema preşedinţiei PSD. Este o temă de campanie. Sunt unul dintre cei mai vechi membri ai acestui partid. Nu există niciun membru care să poată pune preşedinte la PSD, a mai declarat Zgonea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here