Antrenament în pași de dans pentru pompierii de la Detasamentul 2 Timișoara. Salvatorii au fost și ei cuprinși de spiritul Jerusalema și au transformat curtea instituției în ring de dans.

Dansul a fost înregistrat în curtea Detașamentului 2 Pompieri Timișoara de câțiva dintre salvatori. Cei de la ISU s-au alăturat și ei mișcării Jerusalema Dance Challenge care a devenit virală pe internet și a cuprins întreg globul.

„Cine zice că pompierii nu fac față provocărilor? #Jerusalema#Challenge a fost transformat într-un antrenament plin de energie de către pompierii din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Timișoara!

Sperăm ca acest video să vă aducă și dumneavoastră un zâmbet pe buze și energia necesară pentru o zi de muncă,” scrie ISU Timis pe pagina de Facebook.

Înregistrarea s-a viralizat pe rețelele de socializare.