În cadrul unei recente conferinţe de presă, vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Dragoş Ujeniuc, l-a acuzat pe preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, de faptul că nu ştie ce vorbeşte, nu se informează şi îl acuză pe nedrept pe preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu. Astfel, Dumitru Beianu era acuzat, de Victor Ponta, de faptul că ar fi „pactizat” cu duşmanul comun al celor două formaţiuni politice proaspăt aliate – PD-L, deoarece ar exista un contract cu o casă de avocatură din judeţul Argeş, care ar aparţine liderului PD-L Argeş, Mircea Andrei. „S-a grăbit să iasă în faţă cu declaraţii, dar a greşit, iar scuzele cerute mai târziu nu justifică în niciun fel afirmaţiile făcute fără să se informeze”, spunea Dragoş Ujeniuc. „Noi suntem în alianţă cu PSD-ul, dar asta nu înseamnă că, gata, dacă suntem în alianţă avem voie să criticăm, mai ales aiurea. Când l-am auzit pe Ponta aruncând o asemenea fumigenă, cum că nu în cazul preşedintelui CJ Argeş ar fi trebuit dispusă arestarea, ci împotriva preşedintelui CJ Giurgiu, care ar fi făcut nu ştiu ce contract de servicii cu casa de avocatură a lui Mircea Andrei. Cu această ocazie, Ponta a dovedit că habar nu are ce vorbeşte, pentru că eu ştiu că această casă de avocatură a fost angajată de Consiliul Judeţean Giurgiu nu pe timpul de când este Beianu preşedinte, ci în mandatul lui Boiangiu”, mai spunea Dragoş Ujeniuc. E drept, mai spunea vicepreşedintele PNL Giurgiu, conducerea CJ Giurgiu a beneficiat în continuare de serviciile acestei case de avocaţi, dar numai pentru privatizarea CET-ului, fiind considerată de către Dragoş Ujeniuc ca fiind o firmă care şi-a îndeplinit atribuţiile într-o manieră excepţională. „Declaraţiile mele nu sunt un atac la adresa liderului PSD, ci sunt o clarificare la o situaţie ce trebuia să fie clarificată”, a mai precizat Dragoş Ujeniuc.

Oana Călin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here