Pentru mine 2014 a fost un an foarte greu – a declarat  recent 17 într-o conferință de presă cu caracter festiv, Vasile Mustățea, co – președintele PNL Giurgiu. Au fost două feluri de alegeri, euro parlamentare și prezidențiale. Anul a fost marcat și de un alt eveniment major, împingerea de către PSD la ieșirea noastră de la Guvernare, lucru care a dus la ruperea celei mai puternice alianțe politice creată după Revoluție, cu o majoritate parlamentară de peste 70% care ne-ar fi putut permite să modificăm și Constituția, dar să modernizăm și România…

A fost un an foarte greu și în Consiliul județean, unde la o ședință aveam noi majoritatea consilierilor,  iar la alta PSD, cu ajutorul celor trei consilieri care s-au rupt dintre liberali și au trecut la PLR etc. Sper ca în 2015 să se lămurească și statutul aleșilor locali. Țin să mulțumesc presei locale pentru că a fost alături de noi; atât pentru criticile aduse, dar și pentru vorbele bune spuse. Niciodată n-am încercat și nu voi încerca să influențez vreun jurnalist, și sper ca și pe viitor colaborarea să aibă la bază doar realitatea. Pe această cale țin să urez tuturor giurgiuvenilor Sărbători Fericite, multă sănătate, numai bucurii alături de cei dragi și un 2015 mai bun pentru toți. În încheiere, aș dori să precizez că în acest an am câștigat și un mare prieten în persoana domnului Co – președinte Gheorghe Ștefan, care a fost tot timpul alături de mine și de noi în cele două campanii electorale. Îi garantez că vom avea o colaborare foarte bună și în 2015, întrucât dorim să ne reorganizăm partidul și PNL să devină cel mai bun și puternic partid de pe echișerul politic”. (C. Heliade)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here