“Fără penali în funcţiile publice”

Joi , 12 aprilie, la sediul filialei din Municipiul Giurgiu, Breazu Bussines Center. Tema conferinţei a fost una cetăţenească, purtând titlul: Fără penali în funcţiile publice, o iniţiativă susţinută de USR, ce are drept scop strângerea de semnături pentru modificarea Constituţiei, astfel încât cetăţenii condamnaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive la pedeapsa cu închisoarea să nu mai poată fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Parlamentul României sau în funcţia de preşedinte al României. La întâlnirea cu presa locală au participat George Edward Dircă, senator USR, membru în Comisia  Juridică a Senatului, Cristian Seidler, deputat USR, membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor , preşedintele filialei locale- Raluca Duţu şi vicepreşedintele acesteia, prof. Mugur Burcescu.

În deschiderea conferinţei  Raluca Duţu spunea că iniţiativa s-a născut ca urmare a dorinţei cetăţenilor de a nu mai fi puşi în situaţia de a alege în funcţii publice, oameni care au fost condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate, pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, subliniind faptul că la acest moment corupţia este fenomenul cu care România se confruntă în toate domeniile. Iniţiativa îşi propune strângerea a cel puţin 500.000 de semnături conform Legii referendumului. Deşi campania de semnături a fost începută abia în  data de 31 martie, la nivel naţional la acest moment s-au strâns deja 19.700 de semnături. La nivelul judeţului Giurgiu  numărul semnăturilor este de 461 – mai preciza Raluca Duţu,  care menţiona că Obiectivul filialei  Giurgiu este ca până la finalizarea celor 7 luni prevăzute de Legea referendumului să strângem cel puţin 3.000 de semnături.

Vicepreşedintele filialei, prof. Mugur Burcescu a explicat de ce  USR a aderat la această iniţiativă: Pentru că noi în primul rând  suntem un partid civic. USR-ul ar trebui să fie ce a fost odată Alianţa Civică al cărui preşedinte am fost la acea vreme. Adică o formaţiune care se implică în problemele majore ce ţin de principii. Această iniţiativă cred că este cea mai importantă iniţiativă civică din ultimii ani. Se ştie că de mai bine de un an se produce o adevărată nebunie legată de modificarea codurilor penale, în privinţa  legilor justiţiei, ciudate,  dacă nu extrem de grave.

Prof. Burcescu a amintim celor prezenţi faptul că în timp ce o fetiţă era aruncată în Capitală înaintea unui metrou, cineva din Senatul României propunea scoaterea probelor video ca probe în instanţă, în timp ce altcineva, recent, cerea ca puşcăriaşii care au trăit în condiţii grele de detenţie  să fie despăgubiţi. Nimeni nu îşi pune problema că în libertate sute de oameni trăiesc în condiţii cu mult sub cele ale puşcăriaşilor.  Prin această măsură statul îi recompensează pe  puşcăriaşi pentru ceea ce au făcut. Este un scuipat aruncat în  ochii acelora care refuză să facă infracţiuni.  Acum aud că vor să bage prag la abuzul în serviciu. Ce vom face atunci când o instituţie va refuza să ne elibereze un document…? Acesta este un abuz foarte grav.  Tot ce se întâmplă acum eu îl consider un atentat grav la siguranţa individului. O altă aberaţie este aceea ca  victima să fie audiată de faţă cu agresorul sau avocatul acestuia. Vă daţi seama cât de timorat se simte victima în prezenţa agresorului? În concluzie toate propunerile care s-au făcut în favoarea modificărilor codurilor penale instituie complicitate cu infractorul şi nu dau nicio şansă victimei…Ne-am întrebat de ce? Foarte simplu : pentru că la nivelul cel mai de sus există indivizi care au dosare penale grave. Dacă nu ar fi avut asemenea dosare astăzi nu am  mai fi vorbit despre astfel de modificări ale legilor Justiţiei. Iată de ce cetăţenii se simt agresaţi în fiecare zi,  trăind un sentiment permanent de insecuritate, observându-se că tot ce s-a propus privind schimbarea codurilor penale sunt în favoarea infractorilor. Codul penal în loc să îi determine pe puşcăriaşi să se mai întoarcă vreodată în închisoare, acesta îi apără, lezând în mod iremediabil victimele.

Vicepreşedintele USR Giurgiu a făcut totodată invitaţia către PSD de a sprijini şi a semna această iniţiativă , atâta timp cât ea este una civică. 

Raluca Duţă a dat citire unei liste cu toţi liderii ce au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu suspendare , dar ocupă în continuare funcţii de conducere în administraţia statului, în rol de  parlamentari  şi lideri ai unor instituţii ale statului. Ea a mai precizat că în concordanţă cu  Legea referendumului  USR doreşte ca din 21 de judeţe 20.000 de semnături ele vor putea fi validate de către Curtea Constituţională.

A  venit ;i rândul lui Cristian Seidler de a aborda câteva teme de interes major în agenda publică: majorarea salariilor cadrelor medicale, măsură care a provocat – cum declara deputatul, o serie de inechităţi între medici, asistente, brancardieri, infirmiere etc , trecerea de la pilonul I la pilonul II de pensii .

Deputatul USR sublinia faptul că în timp ce instituţiile statului raportează anumite cifre , inspecţia Muncii raportează o anumită cifră de angajaţi, Institutul Naţional de Statistică raportează o altă cifră de angajare şi tot aşa …

Seidler a mai explicat  motivul limitării creşterii economice pentru viitor,  a României. Întrebat la câte semnături se aşteaptă în această campanie, parlamentarul a răspuns că se aşteaptă la un milion de semnături, deşi pragul este de doar 500.000.

Raluca Duţu a anunţat la finalul conferinţei faptul că la Giurgiu, semnăturile din partea cetăţenilor vor fi strânse în strada „Droc Barcian”, unde va fi amenajat un cort pentru această destinaţie. Programul este 10.00-12.00 şi 15.00-17.00 şi în tot cursul zilei la sediul Partidului în str. „Gării” nr. 30 – Breazu Bussines Center.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here