În debutul conferinţei săptămânale de presă a PNL municipal Giurgiu, preşedintele interimar Ionel Muscalu l-a prezentat jurnaliştilor pe Nicu Ştefan, cel care până de curând a condus destinele progresiştilor giurgiuveni. Ionel Muscalu a spus: ,,Avem onoarea să îl avem, de acum, ca membru PNL pe domnul Nicu Ştefan, om cu o mare carieră politică, om care construieşte proiecte şi care ştie ce vrea”.

La rândul său, proaspătul liberal a declarat, printre altele: ,,Sunt un om de echipă, care munceşte organizat. Am găsit în Organizaţia PNL oameni de caracter şi o echipă unită, cu care sper să pot construi proiectele pe care le ştiţi deja, de pe vremea UNPR. Pe toate le vom realiza aici, în municipiul şi judeţul Giurgiu. De ce nu am ales PSD? În mod realist, vă spun că nu pot să ajung în cealaltă echipă a USL şi să construiesc proiectele pe care mi le-am propus! PNL m-a primit cu inima deschisă şi am fost asigurat de tot ajutorul lor pentru a putea implementa proiectele mele, care vizează: crearea de locuri de muncă; atragerea investitorilor strategici cu sprijinul UGIR 1903, deoarece aşa cum am mai spus municipiul şi judeţul este o zonă virgină pentru investitori; şi implementarea proiectelor pentru tinerii de la oraş, dar şi a agricultorilor, prin accesarea fondurilor europene; şi nu în ultimul rând, reorganizarea şi reaşezarea vieţii culturale, care lasă mult de dorit. Ziua îndrăgostiţilor, pe care a orgnizat-o în ultimii trei ani UNPR va fi făcută anul acesta de către PNL”. Organizaţia judeţeană a UNPR şi cea municipală, ca şi majoritatea organizaţiilor locale, a precizat Nicu Ştefan, au venit odată cu mine în PNL, iar o mică parte au migrat către PPDD. Practic, putem spune că UNPR Giurgiu s-a desfiinţat!!!

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here