Întrecerile ediţiei de campionat 2014/2015 a ligii a patra au continuat sâmbăta trecută cu jocurile din cadrul rundei secunde a sezonului. În seria Sud formaţia Unirea Izvoarele a obţinut o victorie cu scorul de 2-1 în fief-ul grupării din Hotarele, în urma acestui succes, clubul aspirant la accederea la barajul de promovare în eşalonul trei, s-a instalat în fotoliul de lider. Vicecampioana judeţului MV Călugăreni a realizat scorul etapei, învingând pe teren propriu cu 5-0 pe Progresu Valea Dragului.

Cel mai interesant meci al seriei Nord s-a desfăşurat la Roata de Jos, acolo unde campioana en-titre, Petrolul din localitate a învins cu greu, scor 1-0, pe nou promovata Voinţa Podişor. Formaţia Argeşul Mihăileşti şi-a trecu în cont ce-a de a doua victorie, impunându-se în deplasarea de la Trestieni cu 4-1, preluând şefia clasamentului seriei Nord.

Etapa viitoare programează, în seria Sud derby-ul etapei dintre Viitorul Vedea şi MV Călugăreni. Cele două echipe s-au mai întâlnit în play-off-ul ce a desemnat campioana judeţului în care fotbaliştii din Călugăreni au învins cu 1-0.

Un meci al orgoliilor şi ambiţiilor se va desfăşura în seria Nord, la Ogrezeni, unde Zmeii din localitate vor întâlni formaţia Petrolul Roata.

Rezultatele etapei a doua:

Seria Sud:

AS ARSENAL MALU A SAT

AS REAL VARASTI – AS REAL COLIBASI 2-2

AS DUNAREA OINACU – CSM DUNAREA GIURGIU 2-0

AS ARGESUL HOTARELE – CS UNIREA IZVOARELE 1-2

AS PRUNDU – AS VIITORUL VEDEA 1-3

AS M. V. CALUGARENI – AS PROGRESUL VL. DRAGULUI 5-0

AS SPICUL IZVORU – AS VOINTA SLOBOZIA 4-2

Seria Nord:

AS UNIREA COSOBA A STAT

AS LUCEAFARUL TRESTIENI – CS ARGESUL MIHAILESTI 1-4

AS CREVEDIA MARE – FC BOLINTIN MALU SPART 2-1

AFC AVANTUL FLORESTI – FC NAIPU 3-1

AS BUTURUGENI – AS OLIMPIA MIRSA 5-2

AS SILVER INTER ZORILE – CS ZMEII OGREZENI 1-1

ACS PETROLUL ROATA – AS VOINTA PODISOR 1-0

Etapa viitoare, sâmbătă, 20 septembrie:

Seria Sud:

AS VOINTA SLOBOZIA STA

AS PROGRESUL VL. DRAGULUI – AS SPICUL IZVORU

AS VIITORUL VEDEA – AS M. V. CALUGARENI

CS UNIREA IZVOARELE – AS PRUNDU

CSM DUNAREA GIURGIU – AS ARGESUL HOTARELE

AS REAL COLIBASI – AS DUNAREA OINACU

AS ARSENAL MALU – AS REAL VARASTI

Seria Nord:

AS VOINTA PODISOR STA

CS ZMEII OGREZENI – ACS PETROLUL ROATA

AS OLIMPIA MIRSA – AS SILVER INTER ZORILE

FC NAIPU – AS BUTURUGENI

FC BOLINTIN MALU SPART – AFC AVANTUL FLORESTI

CS ARGESUL MIHAILESTI – AS CREVEDIA MARE

AS UNIREA COSOBA – AS LUCEAFARUL TRESTIENI

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here