Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, ascunşi pe corpul şi în bagajele unui cetăţean turc, 231.250 euro, 29.900 dolari şi 5.000 lire sterline, sume de bani pe care bărbatul intenţiona să le scoată ilegal din ţară.

În data de 06.11.2017, ora 17:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe sensul de ieşire din  ţară,  ca pasager intr-un autocar aparţinând unei firme de transport internaţional, care circula pe ruta Bucureşti – Istanbul, cetăţeanul turc M.M.Y, în vârstă de 53 de ani.

Acţionând în baza analizei de risc existentă la nivelul structurilor PFR, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat un control amănunţit asupra persoanei şi au descoperit, pe corpul bărbatului și în bagajele personale, 231.250 euro, 29.900 dolari şi 5000 lire sterline, sume de bani ascunse şi nedeclarate la controlul de frontiera, pe care bărbatul intenţiona să le scoată ilegal din ţară.

 La cercetări, cetăţeanul turc a declarat că banii îi aparţin, provin din economiile personale, însă nu poate prezenta documente care sa justifice provenienţa acestora.

Deoarece bărbatul nu a putut justifica legalitatea provenienţei şi destinaţia sumelor de bani, acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră giurgiuveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de omisiunea în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate şi dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, fapte prevăzute și pedepsite de art.9 alin.1lit.B din Legea 241/2005 combinat cu art. 29 alin.1, lit. C din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 38 C.P.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here