DSC_0456Marţi seară în jurul orei 17.00,  un TIR al unei firme româneşti a eşuat  într-o gaură de canal de pe marginea drumului care ar fi trebuit finalizat cu două trotuare. Din păcate faptul că acest cartier se află la marginea oraşului probabil au determinat autorităţile locale să gândească acest proiect în perspectiva unor lucrări mult mai complexe care să implice şi zona de vamă la care lucrpările sunt în toi. Locuitorii Zonei sunt supăraţi că după ce li s-a promis,  spun ei  marea cu sarea, acum sunt nevoiţi să îşi supravegheze de fiecare când ies afară din casă, copiii şi bătrânii pentru a nu fi accidentaţi de vreun mijloc de transport, în general TIR-uri, şoseaua Rudari fiind artera principală de tranzit a autovehiculelor spre frontiera de ieşire din ţară. Ei ameninţă că într-o zi vor ieşi în stradă şi o vor bloca, aşa cum au mai făcut cu ceva timp în urmă . Solicitat să ne ofere o soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii extreme de periculoase pentru locuitorii zonei ne-am adresat  reprezentanţilor administraţiei locale, respectiv vice-primarului Alexandru Vladu cel care cu amabilitate ne-a spus:

În luna martie 2015, s-a aprobat printr-o hotărâre a Consiliului Local un proiect ce prevede documentaţia tehnico-economică pentru obiectivul ”Extindere carosabil Strada 1 Decembrie 1918 şi trotuare adiacente”. Lucrarea este cuprinsă în bugetul Primăriei. S-au eliberat studiile de fezabilitate şi proiectul tehnic de execuţie. Valoarea lucrării este de aproximativ 1,5 milioane RON şi cuprinde lucrări de executare a trotuarelor pe partea stângă şi dreaptă, extindere carosabil stânga şi dreapta cât şi asfaltarea carosabilului. Locuitorii trebuie să aibă răbdare pentru că aşa cum cere legea , urmează ca această lucrarea să fie mai întîi scoasă la licitaţie după care vot începe efectiv lucrările. Viceprimarul municipiului Giurgiu mai spunea că el speră  ca anul acesta să se  realizeze  o parte a trotuarului, urmând ca finalizarea lucrărilor să se facă în 2016. (Jurnal)