ambulanta_smurdpoya_93390600_40477600Purtătorul de cuvant al ISU Giurgiu, cpt. Cristian Virag,  a declarat că în urma accidentului de microbuz produs pe A1, București-Pitești, la kilometrul 24, au fost transportați cu echipajele de ambulanță la spitalele din Bucuresti doi copii și patru adulți.

ISU Giurgiu a intervenit la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare din localitatea Bolintin Deal și cu un echipaj SMURD din localitatea Mihăilești, cu care au fost preluați răniții”, a precizat reprezentantul ISU, Cristian Virag.

Potrivit acestuia, nu a fost nevoie de intervenție pentru descarcerarea victimelor, iar la fața locului s-a deplasat și un elicopter SMURD, dar nu a fost necesar ca vreuna dintre victime să fie preluate pentru transport cu acest aparat.

Cristian Virag a mai precizat ca accidentul s-a produs miercuri dimineața pe sensul de mers spre București, iar microbuzul respectiv a fost găsit de echipele de intervenție răsturnat în afara părții carosabile, într-un șanț de lângă autostradă.

Potrivit Biroului Poliției Autostrăzi, în microbuz se aflau 17 pasageri, fiind vorba de un grup de copii care se întorceau dintr-o excursie în străinătate. Autovehiculul s-a răsturnat în urma unei explozii la unul din pneurile din spate, ceea ce a făcut ca șoferul să piardă controlul mașinii.

Microbuzul in care se aflau grupul de copii a fost luat de la Valcea, dupa ce autovehiculul cu care au călătorit inițial a avut o defecțiune.

(Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.