DSC01468

În data de 18.06.2016, ora 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul român Cristian M., în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul în municipiul București, la volanul unui autoturism marca Mercedes.

            Cu ocazia controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagajul autoturismului, mai multe pungi din plastic în care se aflau 288 articole de îmbrăcăminte (tricouri, cămăsi, pantaloni scurți și curele), inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, produse susceptibile a fi contrafăcute.

Persoana în cauză a declarat că nu deține documente de proveniență sau certificate de calitate pentru bunurile mai sus menționte și că le-a cumpărat dintr-un bazar din Istanbul urmând să le comercializeze pe raza localității de domiciliu.

Bunurile în valoare totală de aproximativ 22.000 lei, dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here