În data de 28.01.2015, ora 03.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bistreţ, judeţul Dolj, au depistat în apropiere de malul romanesc al fluviului Dunărea un bărbat  care nu îşi justifică prezenţa în zonă. Bărbatul a fost condus la sediul instituţiei în vederea continuării cercetărilor, ocazie cu care s-a stabilit că este cetăţean irakian, și că se numeşte Ali H. şi are 31 de ani.

Acesta a declarat că a plecat în urmă cu două luni din ţara de origine pe ruta Turcia-Bulgaria, de unde a fost preluat de o călăuză care l-a traversat fluviul Dunărea cu o ambarcaţiune de mici dimensiuni, acesta  intenţionând să ajungă în Germania.

Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanei în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de intrarea în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat a României, bărbatul fiind predat Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. (Jurnal)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here