DSC00472-1024x768

De curând, o serie de cetăţeni giurgiuveni ne-au transmis la redacţie mai multe sesizări în care reclamau un real disconfort în ceea ce priveşte utilizarea mijloacelor de transport în comun, datorat faptului că anumite categorii semnificative de persoane (pensionari, elevi, persoane cu dizabilităţi, veterani de război, etc.) beneficiază de astfel de călătorii în mod nelimitat şi gratuit, ceea ce generează aglomeraţie în microbuze, în special la orele de vârf. Ei declarau că de ceme mai multe ori sunt nevoiţi să apeleze la taximetre sau să întârzie la serviciu. Semnatarii sesizărilor propuneau, pentru rezolvarea situaţiei, limitarea numărului de călătorii pentru aceste categorii de persoane la două pe zi.

Pentru explicaţii şi posibile soluţii în legătură cu cele sesizate  mai sus, ne-am adresat însuşi primarului municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, care ne-a declarat: În primul rând, decizia de a oferi gratuitate acestor categorii de persoane a fost o decizie aprobată în cunoştinţă de cauză de către Consiliul Local, nu a fost o decizie strict a primarului. În al doilea rând, nu avem înregistrată o creştere a numărului de persoane care circulă în regim de gratuitate, deci nu depăşim cu nimic ceea ce se întâmpla acum 3, 4 sau 5 ani. Ce-i drept, s-a mărit numărul populaţiei care utilizează mijloacele de transport în comun, deoarece acum cursele sunt regulate, au o ritmicitate clară, la 5-7-10 minute, nu mai vin la o jumătate de oră cum se întâmpla înainte… Din cauza aceasta intervine disconfortul, aglomeraţia. După ce vom face o verificare atentă a celor care circulă, se vor lua măsurile în consecinţă, cum ar fi suplimentarea numărului de autobuze, mai ales la orele de vârf şi pentru anumite trasee de unde se preia un număr mai mare de călători. Mai mult, municipalitatea chiar urmează să depună un proiect cu finanţare europeană, prin care vom achiziţiona un număr de şapte noi autobuze, un pic mai mari decât cele actuale, dar nu foarte mari, deoarece configuraţia străzilor din oraş nu permite acest lucru. Dar, repet, în acest moment nu se impune o limitare a numărului de călătorii, întrucât avem acelaşi număr de călători care au acces gratuit şi nelimitat la mijloacele de transport în comun – a mai menţionat primarul Nicolae BARBU.

Jurnal

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here