După ce s-au mobilizat pe rețelele de socializare locale, mai mulți giurgiuveni au luat decizia de a ieși în stradă astăzi, 21 august,  la ora 18:00.

Cetăţenii sunt nemulțumiti de modul în care evoluează cazul celor trei indivizi implicati în crima din 13 august, ce sunt cercetati în libertate. Giurgiuvenii, în același timp, îi acuză pe cei din  Politie si Parchet de ”no combat”, manifestându-și îngrijorarea de faptul ca străzile din Giurgiu au devenit  tot mai nesigure. După cum știți recent (13 august ), Bujan Marius, în vârstă de 22 de ani, a fost ucis de către Dincă Florin Marius şi de alţi 3 indivizi care la acest moment sunt cercetaţi în libertate.

La rândul nostru redăm textul postat pe rețelele de socializare, ce solicită participarea giurgiuvenilor, în număr cât mai mare, la acest protest:

Protestul rămâne pt MARŢI la ora 18 00, în faţă la Prefectură (Banca Alba) şi va ţine până la ora 22 00!
Sper să fim cât mai mulţi! Pt cei care doresc să ni se alăture, dar nu ştiu motivele, le voi scrie mai jos!
1, Dreptate pt Marusoi
2. Siguranţă în oraş
3. Este inadmisibil ca 3 criminali să umble liberi printre noi, pt că aşa a decis procurorul!
Ei sunt cercetaţi doar pt vătămare corporală, când de fapt ei 3 au ajutat la înfăptuirea unei crime premeditată. Deşi doar unul a băgat cuţitul, ceilalţi 3 l-au răpus pe tatăl copilului la pământ cu o rangă, pt a îl împiedica să îşi apere copilul, ca mai apoi să încerce să îi împiedice să ajungă la spital!
4. Avem copii, fraţi, părinţi şi prieteni, care oricând pot păţi ceva cu asemenea oameni printre noi!…
Nu suntem obligaţi să trăim printre criminali, mâine la ora 9:00 trebuie să mă prezint la Primărie, pt a lua aprobarea pt protest.
Dacă nici pe această cale Procuratura nu va lua măsuri, eu vă asigur transportul tuturor celor care doresc să meargă împreună cu noi, pt a face o sesizare la Bucureşti, despre acest caz!
Dacă este nevoie, ajungem şi la emisiuni tv.

Contactat telefonic, directorul adjunct al Direcţiei Poliţiei Locale Giurgiu, Mihăiţă Penciu, a declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”:

„S-a primit o solicitare din partea unei persoane fizice, a unei domnişoare, care cerea aprobare pentru un protest în faţa Prefecturii Giurgiu, conform unei mobilizări în mediul virtual. Noi, în cadrul comisiei de ordine publică, am fost informaţi că vor fi circa trei sute de persoane, dar, pentru că cererea nu a întrunit condiţiile legale, nu a primit aviz favorabil”, a mai precizat directorul adjunct al DPL Giurgiu.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.