Raul B. este un giurgiuvean onest, care îşi plăteşte datoriile la stat, aşa cum fac atâţia alţii. Doar că acum, în prag de sărbători, a avut parte de o surpriză mai puţin plăcută. Sesizând faptul că, timp de două luni, nu a primit acasă nicio factură de la ENEL, şi ca urmare a faptului că, la ultima plată efectuată la sfârşitul lunii noiembrie figura cu o datorie de 372 de lei, acesta a solicitat copii după ultimele facturi. La primirea acestora, surpriza

i-a fost mare: peste patru sute de lei datorie la ENEL! Supărat pe faptul că s-a trezit cu o asemenea datorie, dar şi pentru că nu şi-a primit la timp facturile, omul nostru

s-a decis să îşi achite totuşi o parte din datorie: 268 de lei. Dar nu oricum, ci în monezi de 5, 10 şi 50 de bani. La momentul în care s-a prezentat la casieria ENEL Giurgiu, şi a pus cei trei săculeţi cu bani pe tejghea, casiera respectivă s-a simţit ofensată şi i-a refuzat lui Raul B încasarea banilor. „Dar sunt monezi aflate în circulaţie în România, nu văd de ce vă deranjează. Nu mă poate obliga nimeni să vin doar cu bancnote. Ăştia sunt banii mei, şi am rugămintea să mi-i primiţi!”, a venit replica „datornicului”. Marea problemă a casierei respective era că banii nu erau făcuţi fişicuri, şi că ea ar trebui să piardă două ore pentru a număra fiecare monedă. Mai mult, l-a acuzat pe giurgiuvean de faptul că şi-ar fi propus să îşi bată joc de instituţie. După mai mult de zece minute de „negocieri”, în care niciuna dintre părţi nu a dat semne de a ceda, şi timp în care mai mulţi cetăţeni ce se aflau în casierie mustăceau sau chiar îl susţineau pe giurgiuveanul nemulţumit, Raul B. a plecat, cu gândul de a reveni a doua zi, cu aceleaşi monezi, dar… fişicuri. „Poate aşa le va fi mai uşor să numere cele peste două milioane pe care vreau să le achit acum”, a mai spus Raul B, înainte de a pleca.

Ca şi giurgiuveanul nostru sunt încă mulţi alţii, în special locuitori din mediul rural, care nu îşi primesc facturile din pricina casierilor-încasatori de teren, ce preferă un punct din sat unde să vină oamenii să îi caute. Cu toate că au fost făcute nenumărate sesizări cu privire la activitatea acestora, nu au fost luate măsuri concrete, în afara unor simple discuţii telefonice, fără nicio valoare. Dovadă stau cazurile de giurgiuveni debranşaţi de la reţeaua electrică pentru neplata facturilor, sau cu datorii imense, de care nu ştiau, pentru că nişte persoane comode nu au catadicsit să le aducă, la timp, facturile!

D.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here