veriga-giurgiuPunct disputat şi întors pe toate feţele, mai ales de cel mai guraliv consilier local (de la ALDE), care, peste vreo trei ani, are, din nou, vise legate de Primărie. Era vorba despre un aviz de principiu pentru o licitaţie care viza concesio-narea a 20 de hectare de teren situate în zona „Verigă”, teren care le-ar face cu ochiul multora.

Numai că, la momentul acordării avizului de princi-piu, în şedinţa din 27 iulie, nu se ştia un lucru: terenul APARŢINE municipalităţii, chiar dacă unii (aceiaşi menţionaţi mai devreme) susţin altceva!

În conferinţa sa de presă de joi, 3 august, primarul Nicolae Barbu a făcut „dezvăluirea”, asta aşa, ca să se liniştească toate gurile rele:

„Am primit, a doua zi după şedinţă, o adresă a unui domn, Dobre George, care domiciliază în municipiul Giurgiu, şi care ne aduce la cunoştinţă faptul că, începând cu anul 1994, a preluat prin închiriere Lacul Veriga de la SC Verachim SA, contract care s-a derulat până în 2005, când societatea a fost închisă. Apoi, a urmat o încercare, spune dumnealui, de a se face cu Primăria un contract, dar acel teren era în litigiu, i s-ar fi spus. Oferta sa de acum vine ca un parteneriat public-privat, şi mai spune dumnealui că a făcut acolo investiţii. El, din 2005, a folosit acel teren, al municipalităţii, fără să plătească vreun leu…să nu intrăm în altele, să îl luăm din urmă…”, spunea primarul Nicolae Barbu.

Odată cu şedinţa de consiliu din 27 iulie, s-au demarat procedurile pentru licitaţie, preciza edilul municipiului.  Cu riscul, însă, de a-şi supăra mulţi duşmani, Nicolae Barbu spunea că acel teren poate fi extrem de bine dezvoltat pe Fonduri Europene.

„În data de 28 august se deschide sesiunea de depunere de proiecte pe Axa 5.2 din POR 2014 – 2020 privind revitalizarea zonelor industriale sau foste industriale, şi transformarea acestora în zone de agrement şi spaţii verzi. S-ar putea să venim cu acest proiect, integrat cu proiectul pe care îl avem în derulare pe 4.2 cu Canalul Cama, mai ales că această axă este pe Strategia Dunării, din care noi facem parte. Cât despre situaţia juridică a terenului, aceea este clară: TERENUL APARŢINE PRIMĂRIEI GIURGIU!”, a încheiat edilul Nicolae Barbu.

(Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here