Un bărbat aflat în arestul Poliţiei Capitalei a fost găsit mort în această dimineaţă. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce condiţii a decedat.

Potrivit agerpres.ro, bărbatul găsit mort în arestul Poliţiei Capitalei este cetăţean ceh şi urma să fie extrădat în următoarele zile, acesta fiind încarcerat pentru comiterea unor fraude în domeniul asigurărilor.

Cetăţeanul străin, în vârstă de 44 de ani, a fost încarcerat vineri la Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă, în baza unui mandat european de arestare, emis de Curtea de Apel Bucureşti, pentru o perioadă de cinci zile, în vederea extrădării în Republica Cehă, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei, citat de mediafax.ro

Anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca deţinutul să fi făcut infarct, însă cauzele exacte vor fi stabilite în urma necropsiei.

„Potrivit examenului medical de la momentul încarcerării, bărbatul nu prezenta semne de violență și nici nu a declarat că ar avea afecțiuni medicale. În cursul acestei dimineți, colegii de cameră i-au anunțat pe polițiști despre faptul că bărbatul nu dădea semne de viață”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here