Ca urmare a instituirii măsurii de carantină pentru localitatea Cartojani din comuna Roata de Jos, județul Giurgiu, Instituția Prefectului Județul Giurgiu a stabilit rutele ocolitoare ale zonei carantinate, după cum urmează: pentru persoanele care se deplasează în localitatea Gratia, județul  Teleorman, accesul se va face din A1 km 49 prin localitatea Corbii Mari, județul Dâmbovița, pe DJ 701 și pe DJ 601 Roata – Poeni – Gratia.

 „Precizăm că rutele menționate au fost stabilite, conform Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu, în colaborare cu Primăria comunei Roata de Jos” se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului Județului Giurgiu. 

(Jurnal)