1Foto: Papa Francisc într-o discuție tandră cu micuța Lizzy… 

Recent o sumedenie de agenții de presă au comentat gestul plin de emoție al întâlnirii dintre Suveranul Pontif , Papa Francisc şi o fetiţă dintr-un stat american. Cu siguranță că din nou îmi voi pune cenușă în cap lăudându-i gesturile profund creștinești ale reprezentantului Bisericii catolice în contrast cu cele ale unora dintre înalții clerici ai bisericii ortodoxe de la noi .

 De data aceasta gestul care i-a surprins și totodată i-a copleșit pe jurnaliști este destinul unei copile de numai  6 ani, Lizzy Myers, din Ohio , ce  suferă de o maladie genetică rară, ce va duce încet, încet la pierderea totală a vederii. În mod ciudat fetița și-a rugat părinţii să o ducă la Vatican, une să îl poată vedea pe Papa Francisc…Oare dorința micuței este pur întâmplătoare?  Steve Myers, tatăl lui Lizzy declara presei  că nu crede asta, spunând că dacă există şansa unui miracol, atunci el va avea loc.

Agențiile de presă mai scriau că pentru boala lui Lizzy nu există leac și că sindromul Usher de tip 2 , de care suferă fetița asociază surditatea parţială din naştere cu pierderea progresivă a vederii, încă din timpul copilăriei.

 Altfel spus, micuța Lizzy este sortită orbirii. Povestea atinge cote ale sensibilității, inimaginabile, prin faptul că părinţii ei au făcut deja o listă cu ceea ce Lizzy ar trebui să vadă, pe lumea asta.  Printre altele ei au trecut pe listă cascada Niagara, aurora boreală, locuri uimitoare din America ,  multe alte lucruri inedite, cum ar fi operele de artă… Și nu în ultimul rând Lizzy și-a dorit să-l vadă pe papă…Cât de măgulitor poate fi pentru un muritor , ca un om, o făptură fragilă și sinceră cum este Lizzy , să dorească , înainte de a se cufunda pentru tot restul vieții în întuneric, să te vadă, să te pipăie, să te cunoască…!

 (Florian TINCU)     

 

1 COMENTARIU

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.