265089maxim

 În data de 21 aprilie, ora 07.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean turc la volanul unui autocar ce efectuează curse pe ruta Turcia – România.

            Cu ocazia controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în cala acestuia, mai multe pungi de plastic în care se aflau 165 perechi de pantofi sport, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, produse susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, s-a stabilit că bunurile aparţin cetățeanului turc Murat K., pasager în autocar. Acesta nu deținea documente de proveniență sau certificat de calitate pentru bunurile descoperite cu ocazia controlului de frontieră.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare. 

 (Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here