La tot pasul întâlnim oameni cu probleme de limbaj, de la copii foarte mici, până la adulţi sau persoane de vârsta a treia. Tulburările de limbaj reprezintă o problematică destul de neglijată de oameni până la ora actuală. O explicaţie pertinentă referitoare la acest fapt ar putea să o constituie faptul că aceste deficienţe nu au efecte pregnante în planul somatic, aşa cum se întâmplă în cazul bolilor “propriu-zise”, însă trebuie să ştim că pot avea repercusiuni grave în planul personalităţii respectivului subiect ce pot conduce în final la influenţe negative chiar şi în planul somatic. De aceea ele nu trebuie lăsate la voia întâmplării pentru că nu se rezolvă de la sine şi necesită o abordare terapeutică pe cât se poate de timpuriu.

În mod firesc, în dezvoltarea limbajului la copilul ce nu a atins vârsta de 5 ani, apar numeroase deformări, omisiuni, inversări şi substituiri de sunete. Acest lucru se datorează nedezvoltării aparatului fonoarticulator şi poartă numele de dislalie fiziologică. În multe cazuri, aceste dificultăţi de pronunţie sunt întărite în mod inconstient de părinţi şi de apropiaţi, în sensul că deformările par a fi <<amuzante>> şi <<drăguţe>>. Copilului i se cere să reproducă un model verbal greşit de nenumărate ori şi nu i se oferă un model verbal corespunzător, astfel încât să poată conştientiza abaterea de la standardele normale ale vorbirii. Astfel, această dislalie se perpetuează, pe această bază, şi după pragul maximal de 5 ani, când ea deja devine o problemă destul de serioasă la nivelul respectivului subiect.

Odată cu intrarea în şcoală dificultăţile devin din ce în ce mai apăsătoare pentru copil. În primă fază, devine ţinta bătăii de joc a colegilor, care îl vor imita în sens peiorativ, îl vor lua în derândere şi îl vor desconsidera, toate cu efecte grave în planul imaginii de sine. Astfel, copilul devine anxios, îi scade încrederea în sine şi poate ajunge chiar la fobie de mediul şcolar. În timp, pe măsură ce se înaintează în procesul lexico-grafic (scris-citit), subiectul va întâmpina din nou mari dificultăţi. Tulburările de pronunţie se transferă în scris-citit, astfel încât se poate ajunge la rezultate slabe la învătătură şi chiar la insucces şcolar, în fucţie de gravitatea tulburării individului.

Înaintând în vârstă, în perioada adolescenţei subiectul poate cunoaşte dimensiuni amplificate ale problemelor. Ţinând cont că adolescenţa este vârsta la care individul are o dorinţă de a se evidenţia faţă de ceilalţi, promovând o imagine exterioară <<perfectă>>, cu un sumum de trăiri interioare extreme, ce se materializează prin aşa-numita “criză de peronalitate”, tulburările de limbaj au tendinţa de a se amplifica şi a degenera într-o formă de bâlbâială. Se poate ajunge astfel, destul de uşor la sociofobie, sau axietatea provocată de interacţiunile sociale, ce are ca rezultat însingurarea.

Aşadar, tulburările de limbaj pot avea consecinţe grave odată cu înaintarea individului în vârstă. Ele trebuie corectate cât mai timpuriu posibil şi nu trebuie încurajate în niciun fel. Dacă vă aflaţi în ipostaza de părinte al unui copil cu dificultaţi în planul limbajului, oferiţi-i tot sprijinul în a se dezvolta corespunzator.

Nu vă lăsaţi încântaţi de “drăgălăşenia” cu care spune diverse lucruri sau de stângăciile în limbaj pe care le prezintă, şi repetaţi corect ceea ce a vrut să spună, stăruind asupra elemuntului pe care nu l-a pronunţat corect cu ajutorul infexiunilor vocii. Nu-l certaţi pentru greşelile de limbaj pe care le face, însă găsiţi metode subtile de a-i arăta modelul verbal corect. În cazul vârselor mici, folosiţi-vă de joc. Puteţi încerca jocul cu marionete sau jocul de rol, astfel încât mustrarea pe care o veţi face, vizavi de greşelile de limbaj, nu va fi luată personal de copil. Încercaţi să dezvoltaţi cât mai mult vocabularul copilului, introducând zi de zi cuvinte complexe, cărora le veţi explica şi sensul. Folosiţi cu încredere jucării de înregistrare-redare, cu ajutorul cărora copiii sunt stimulaţi să verbalizeze cât mai mult şi prin compareare cu pronunţia corectă să-şi regleze singur conduita verbală.

În toate cazurile, apelaţi cât mai repede la un logoped care poate să rezolve problema în cel mai facil mod. Procesul terapeutic variază ca timp în funcţie de amplitudinea problemei cu care subiectul se confruntă.

În cazul în care s-a ajuns la afectarea imaginii de sine, paralel cu această terapie esenţială, vă recomand să creaţi contexte în care copilul să-şi poată etala ceea ce ştie mai bine sau ceea ce îi place mai mult să facă: încurajaţi includerea lui în diferite cluburi de interes- de pictură, de creaţie etc, sau practicarea anumitor sporturi. Acestea îi vor da prilejul să cunoască succes repetat, ceea ce va duce treptat la o îmbunatăţire substanţială a imaginii de sine.

Cel mai important lucru este să nu scăpaţi din atenţie, faptul că limbajul reprezintă instrumentul de bază al gândirii, şi cu cât aria şi calitatea limbajului sunt la standarde înalte, cu atât gradul de dezvoltare intelectuală va spori.

Psihopedagog Ruxandra Dumitru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here