Miercuri 25 aprilie trupa de teatru de amatori „EX TOTO CORDE” a Centrului cultural local „Ion Vinea” a participat ca invitat special la inaugurarea oficială a Bibliotecii Naţionale din România. A fost o invitaţie care ne-a onorat în mod deosebit, ne-a declarat directorul instituţiei Virgil Peţanca. Trupa noastră de teatru condusă de profesorul Ionela Cralevici a prezentat în faţa publicului bucureştean şi a unei serii impresionante de oficialităţi prezente la acest prestigios eveniment piesa de teatru „Doctor în filozofie” de Branislav Nuşici. În Sala Mare de festivităţi a Bibliotecii Naţionale din Bucureşti artiştii giurgiuveni au evoluat fără trac, fiind răsplătiţi în nenumărate rânduri cu aplauze la scenă deschisă. Evoluţia de la Bucureşti, ne spune Virgil Peţanca, ne dă speranţe de reuşită şi la Cluj. Aici, peste doar două săptămâni, nutrim speranţa că putem câştiga un premiu substanţial la Festivalul Naţional de Teatru „Viceversa”, care se va desfăşura între 11 şi 13 mai. Trupa noastră de teatru „EX TOTO CORDE” a fost selecţionată în urma unei preselecţii riguroase să participe în concurs cu piesa „Doctor în filozofie” de Branislav Nuşici, regia Ionela Cralevici. Preselecţia s-a făcut în urma vizionarii filmului piesei, eveniment care prin această participare alături de trupe de teatru din: Bucureşti, Cluj, Sebeş, Bacău, Ploieşti, Botoşani, Roman etc ne plasează în rândul marilor citadele teatrale româneşti, conchide Virgil Peţanca.

Heliade CĂLIN

1 COMENTARIU

  1. bravo actorilor amatori,felicitari!asteptam ca in giurgiu sa avem parte si de o trupa de actori profesionisti cu care sa ne mandrim

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here