Marţi, 1 septembrie, pentru aproximativ o jumătate de oră Trenul Orient Express a poposit în Gara Giurgiu Nord din Municipiul Giurgiu. Trenul a venit de la Bucureşti, unde a ajuns de luni 31 august, şi a staţionat pentru aproximativ o jumătate de oră în Municipiul Giurgiu, dar niciun călător nu a coborât din tren în acest timp. Unii călători au făcut totuşi fotografii cu Gara Giurgiu Nord, dar fără a coborî din tren. Trenul Orient Expres trece în fiecare an prin Gara Giurgiu Nord transportând călători din ţările din vestul Europei, iubitori de călătorii de lux cu trenul şi care au ca destinaţie Bulgaria. Cei 98 de călători ai trenului Orient Express, care traversează România, venind de la Paris cu destinaţia Istanbul, s-au oprit luni pentru mai mult de trei ore în staţiunea Sinaia pentru a vizita oraşul şi obiectivele turistice ale acestuia.

Călătorii au fost întâmpinaţi în Gara Sinaia, pe acordurile muzicii de fanfară, de către primarul oraşului, Vlad Oprea. «Prima staţionare a trenului în Gara Sinaia a avut loc în timpul Regelui Carol I, în anul 1883, când călătorii au avut ocazia să viziteze pentru prima oară Castelul Peleş, care abia fusese inaugurat», a declarat primarul Vlad Oprea. De atunci, a devenit o tradiţie ca în fiecare an trenul să oprească în Gara Sinaia şi la dus şi la întors. Primarul oraşului Sinaia i-a felicitat pe organizatori pentru păstrarea tradiţiei şi pentru faptul că în acest an trenul este încărcat aproape la întreaga capacitate, fiind ocupate 98 din cele 100 de locuri, chiar dacă preţul unui bilet este de aproximativ 6.000 de euro. În cele trei ore cât a staţionat trenul în Sinaia, pasagerii au vizitat Castelul Peleş şi Mănăstirea Sinaia. Trenul se va întoarce pe acelaşi traseu pe 6 septembrie, când va staţiona din nou în Gara Sinaia, călătorii fiind invitaţi atunci de primarul localităţii nu numai să viziteze oraşul, ci să ia şi masa la Palatul Foişor.

Primul tren Orient Express a fost pus în circulaţie la 5 iunie 1883 şi a unit Parisul de Istanbul. Orient Express-ul face o singură cursă pe an, cu un traseu aşa de lung, traversând şapte ţări şi poate fi comparat cu un hotel de lux, pe roţi. Din cele 15 vagoane aflate în componenţa trenului, doar nouă sunt folosite pentru compartimentele călătorilor. Celelalte vagoane au destinaţia de salon-bar, restaurante (Steaua Nordului, Coasta de Azur şi Salonul Oriental), bucătărie şi compartimente pentru cei 42 de membri ai echipajului.

AGERPRES pentru Jurnal Giurgiuvean

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here