AcasăActualitateTrei migranți pakistanezi au fost  depistați cu aparatura pentru detectarea bătăilor...

Trei migranți pakistanezi au fost  depistați cu aparatura pentru detectarea bătăilor inimii!

646x404Foto: Așa arată un aparat de detectat bătăile inimii, folosit în controalele de frontieră. 

Poliţiştii de frontieră au depistat, ascunşi într-un camion încărcat cu piese de mobilier, trei cetățeni pakistanezi care intenţionau astfel să intre fraudulos în România.

 În data de 10 noiembrie, puțin peste miezul nopții ( ora 00.30), la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în țară, cetățeanul bulgar Ivanov T., în vârstă de 53 de ani, la volanul unui autocamion cu care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilier din Turcia pentru o firmă din Olanda.

Acţionând în baza unei analize de risc, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a procedat la verificarea mijlocului de transport cu aparatul pentru detectarea bătăilor inimii, care a indicat prezența unor persoane în interior. Totodată, polițiștii de frontieră au observat că prelata remorcii era tăiată în partea din spate. Astfel, s-a efectuat un control amănunțit asupra camionului, fiind descoperite, ascunse printre piesele de mobilier, trei bărbați.

Cele trei persoane, care nu aveau documente de identitate asupra lor, au declarat că sunt din Pakistan şi că au vârste cuprinse între 25 și 48 de ani. Conducătorul auto a declarat la rândul său că nu avea cunoștință de prezența celor trei bărbați  în semiremorcă.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno – bulgar, şoferul, mijlocul de transport şi cei trei migranţi au fost preluați de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

(Jurnal)

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
80 %
3.4kmh
99 %
vin
24 °
sâm
26 °
Dum
27 °
lun
30 °
mar
21 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!